În iulie, pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor financiar de 700 de lei
Pensionarii sistemului public de pensii și cei din sistemul militar cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei pe lună vor primi de la stat, în luna iulie, un ajutor financiar în valoare de 700 de lei, potrivit unui proiect de ordonanță ce se află în dezbatere publică la Ministerul Muncii. Aceasta este una dintre măsurile sociale și economice cuprinse în pachetul numit “Sprijin pentru România”, ce a fost anunțat de Guvern acum câteva zile. Potrivit datelor furnizate de autorități, de această măsură vor beneficia aproximativ 3,3 milioane de pensionari.
Măsura conținută de proiectul de OUG de la Ministerul Muncii este, de fapt, una dintre măsurile anunțate acum câteva zile de Executiv, cuprinse în pachetul numit Sprijin pentru România.
Concret, ordonanța stabilește că, în luna iulie, “se acordă un ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/ casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei”.
Veniturile luate în calcul sunt cele din pensii (cele plătite în iulie), cele lunare din indemnizația socială pentru pensionari și cele din salariile sau asimilate salariilor raportate în declarația 112 (privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate).
Ajutorul financiar de 700 de lei se va plăti, din oficiu, în luna iulie, odată cu pensia. Asta înseamnă că pensionarii care se încadrează vor primi această sumă automat, fără să fie nevoiți să facă vreun demers.
În vederea desfășurării competiției de ciclism „Vidraru Bike Challenge”, sâmbătă, 27 iunie 2026, pe DN7C – Transfăgărășan, circulația rutieră se va desfășura după următorul program: Închiderea circulației rutiere pe sectorul de drum cuprins între km 54+700 și km 62+000, pe raza comunei Arefu, în intervalul orar 09:00 – 10:40. Restricționarea circulației rutiere pe sectorul de […]
S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele de colectare! Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse la dispoziție, începând de astăzi, 25 iunie, până mâine, 26 iunie, ora 13:00, în următoarele puncte de colectare: […]
Astăzi, la Centrul Universitar Pitești, a avut loc ceremonia festivă de decernare a titlului academic de DOCTOR HONORIS CAUSA, ce va fi acordat Domnului Mihai Claudiu COVALIU – Președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. „Îl felicit cu deosebită considerație pe domnul Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, pentru acordarea titlului academic […]