Calea Craiovei – zona Târgului Săptămânal: lărgire și reabilitare, în maximum 6 luni! Astăzi, 30.05.2022, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții „Lărgire Calea Craiovei – Zona Târg Săptămânal”. Lucrările vor fi executate de către Asocierea SC COMESAD DRUMURI SRL (lider de asociere) și SC CENTRUL DE PROIECTARE și CONSULTANȚĂ […]
Joi, 2 iunie, odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, Centrul Cultural împreună cu autoritățile orașului Mioveni vor organiza o ceremonie de cinstire a memoriei eroilor patriei, aceia care au făcut sacrificiul suprem, în slujba poporului român. Ziua Eroilor marchează data la care comemorăm pe cei căzuţi în războaie, în marile conflagrații mondiale, dar şi […]
Filarmonica Pitești organizează în perioada 1-3 iunie, de la ora 19:00, în sala „Simfonia”, cea de-a doua ediție a Festivalului Tinerilor. Acesta este organizat în două părți: simfonic (miercuri și joi) și jazz-pop (vineri). Alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Constantin Grigore, vor urca pe scenă miercuri, 1 iunie, tineri interpreți din țară […]
În ziua de 29 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor au desfășurat o acțiune la târgurile săptămânale din orașul Topoloveni și din comuna Stâlpeni, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, respectiv ai Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, precum și în comuna Corbi, cu ocazia manifestărilor prilejuite de sărbătoarea ,,Rapsodia pastorală”. În […]
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) începe, din 1 iunie, procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Tichetele cu valoare nominală de câte 250 lei sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, informează News.ro. MIPE anunţă, astăzi, că, din 1 […]
Primăria Municipiului Pitești informează cetățenii că, în conformitate cu Legea nr. 62/2018 cu modificările și completările ulterioare, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, ai căilor ferate, ai cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea […]
Astăzi a avut loc ședința Colegiului Prefectural. În materialul prezentat de Oficiul de Cadastru este și situația programului național de cadastru și carte funciară privind efectuarea cadastrului sistematic în localitățile din Argeș. Conform acestuia, în etapele I și II au fost finalizate deja 39 de lucrări de cadastrare gratuită cu finanțare de la bugetul de […]
Începe recenzarea populației din casă în casă! Marți, 31 mai, începe etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele cetățenilor care nu s-au autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022. Vor fi vizitate şi gospodăriile populaţiei care nu au finalizat corect şi complet chestionarele de recensământ. Se vor […]
Ovidiu Puiu, senator PSD de Argeș: Reducerea dependenței de importuri e strategia câștigătoare! PSD a prezentat recent bilanțul celor șase luni de guvernare și prioritățile pentru viitorul apropiat. Pentru un partid care se respectă, privirea spre viitor e la fel de importantă ca privirea spre trecut, în condițiile în care trăim probabil cea mai […]
Persoanele cu dizabilităţi nu vor mai fi puse pe drumuri și dosarele se vor depune online Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că persoanele cu dizabilităţi nu vor mai trebui să se deplaseze la comisiile de specialitate pentru reevaluarea dosarelor, acestea putând fi transmise prin intermediul unei platforme digitale care va fi dată în funcţiune […]