OCPI, vești despre proiectul BRUA în Argeș

Astăzi a avut loc ședința Colegiului Prefectural.

În materialul prezentat de Oficiul de Cadastru este și situația programului național de cadastru și carte funciară privind efectuarea cadastrului sistematic în localitățile din Argeș. Conform acestuia, în etapele I și II au fost finalizate deja 39 de lucrări de cadastrare gratuită cu finanțare de la bugetul de stat, în optÎ unități administrativ-teritoriale, și s-au deschis peste 6.000 de cărți funciare. Localitățile sunt: Hârsești, Priboieni, Râca, Rociu, Țițești, Popești, Teiu șu Corbi. În etapa a treia s-au deschis peste 2.500 de cărți funciare, fiind finalizate lucrări în Buzoești, Săpata, Topoloveni, Dâmbovicioara, Micești, Negrași și Stoenești. Alte lucrări s-au deschis și finalizat în etapele următoare. Pentru proiectul BRUA TRANSGAZ, OCPI Argeș a încheiat contracte cu trei unități administrative (Bârla, Popești, Râca). Două dintre acestea au fost reziliate pentru neîndeplinirea obligațiilor de către prestator, iar procedurile vor fi reluate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...