Salariile poliţiştilor se majorează!

Începând din 1 iunie, salariile angajaţlor din MAI se majorează.

„La inițiativa ministrului afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode, a avut loc pe 30 mai 2023, la sediul MAI, o întâlnire de lucru între conducerea ministerului și reprezentanți ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI.

Discuțiile au fost purtate pe două paliere, respectiv componenta salarială și cea referitoare la modificarea legii pensiilor militare.

Cu privire la componenta salarială s-a convenit ca, începând cu data de 1 iunie 2023, pentru soldele și salariile de funcție să fie aplicat nivelul acestora astfel cum este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022.

Acest lucru înseamnă că soldele și salariile de funcție vor fi majorate la nivelul acestora prevăzut de lege pentru anul 2022, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie, care se plătesc în luna iulie 2023.

Referitor la indemnizații/sporuri și celelalte drepturi care compun veniturile salariale ale personalului militar și polițiștilor din cadrul MAI, s-a convenit ca acordarea acestora în integralitate, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, să fie avută în vedere la prima rectificare bugetară din acest an”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Afacerilor Interne., citat de Stiripesurse.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni Anchetă de amploare, cu percheziții și în județul Argeș, într-un dosar de criminalitate organizată care vizează presupuse fraude vamale și spălare de bani. Procurorii DIICOT și polițiștii de la combaterea criminalității organizate au desfășurat miercuri, 14 octombrie, o operațiune în […]

Citește mai mult...

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...