Evazioniștii nu vor mai scăpa de închisoare, chiar dacă acoperă prejudiciul

bani lei
Evazioniștii nu vor mai scăpa de închisoare, chiar dacă acoperă prejudiciul
Modificările recent introduse în legislație, care au îmblânzit sancțiunile pentru persoanele care săvârșesc anumite fapte de evaziune fiscală, vor fi anulate, potrivit unei propuneri legislative care se consideră adoptată tacit de către Senat. Mai exact, amenda penală, introdusă anul acesta în legislație pentru unele fapte de evaziune, ca alternativă la sancțiunea cu închisoarea, va fi eliminată din legislație.
 
Astfel, conform proiectului de lege, evazioniștii nu vor mai putea scăpa doar cu o amendă penală pentru săvârșirea unei fapte de evaziune fiscală de la articolele 8 și 9 din Legea evaziunii (nr. 241/2005), așa cum se întâmplă, începând din 4 aprilie 2021. Prin aceste modificări, cei care fac evaziune fiscală pot scăpa, actualmente, mult mai ușor de închisoare, în anumite condiții.
 
Concret, așa cum scrie în proiectul care se consideră adoptat tacit, pentru că Senatul nu l-a votat până pe 15 octombrie 2021, inculpații nu vor mai putea să scape doar cu amendă penală dacă, în cursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, acoperă prejudiciul integral, acesta fiind de maximum 100.000 de euro (echivalent în lei), așa cum este posibil în reglementarea actuală. 
 
Se vor elimina plafoanele de maximum 100.000 de euro, pentru care se poate aplica doar pedeapsa cu amenda, și de maximum 50.000 de euro, pentru care se aplică doar amenda penală, articolul 10, alin. (1) din Legea nr. 241/2005 urmând să prevadă că: “[î]n cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate”.
 
Așadar, la acoperirea integrală a prejudiciului, majorat cu 20%, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, persoanei care a comis o faptă de evaziune fiscală prevăzută de articolele 8 sau 9 din Legea nr. 241/2005 i se vor reduce la jumătate limitele actuale de pedeapsă cu închisoarea, care sunt fie de la trei la zece ani, fie de la cinci la 15 ani. În schimb, aceasta nu va mai putea scăpa atât de ușor ca în prezent, doar cu o amendă penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către CEZ/Distribuție Oltenia pentru prevenirea eventualelor defecțiuni sau neplăceri ce pot […]

Citește mai mult...

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii […]

Citește mai mult...

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...