Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu
Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii şi vor răspunde întrebărilor parlamentarilor, scrie Agerpres.

Acestea vor continua marţi, de la ora 9:00 până la ora 12:00, cu alţi 5 miniştri propuşi în Cabinetul Niculescu.

Şedinţa plenului reunit al Parlamentului de învestire a noului Guvern va fi marţi, de la ora 14:00.

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joia trecută, la Parlament, lista Cabinetului pe care îl propune, acesta fiind format din 18 miniştri, dintre care doi sunt miniştri delegaţi. PSD are în Guvern 11 miniştri şi unul delegat, restul fiind independenţi.

Membrii Guvernului propus sunt:

* prim-ministru – Luca Niculescu (independent)

* viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Interne – Marian Neacşu (PSD)

* ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Ştefan Ovidiu Popa (PSD)

* ministrul Finanţelor – Alexandru Nazare (independent)

* ministrul Afacerilor Externe – Sebastian-Dănuţ Neculăescu (independent)

* ministrul Justiţiei – Radu Marinescu (PSD)

* ministrul Apărării Naţionale – Ştefan Radu Oprea (PSD)

* ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului – Daniel Cătălin Zamfir (PSD)

* ministrul delegat pentru Digitalizare şi Inteligenţă Artificială – Costinel Bogdan Dumitru (independent)

* ministrul Energiei – Dumitru Chisăliţă (independent)

* ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Florin Ionuţ Barbu (PSD)

* ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Natalia Elena Intotero (PSD)

* ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Marcel Alexandru Stoica (PSD)

* ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Alexandru Mihai Ghigiu (PSD)

* ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale – Petre Florin Manole (PSD)

* ministrul Sănătăţii – Alexandru Florin Rogobete (PSD)

* ministrul Educaţiei şi Cercetării – Valentin Sorin Costreie (independent)

* ministrul delegat pentru Învăţământ Preuniversitar – Sorin Gabriel Ionescu (PSD)

* ministrul Culturii – Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent)

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe 5 octombrie pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele şi formaţiunile parlamentare.

Aceasta este a patra nominalizare de premier, după demiterea Guvernului Bolojan prin moţiune de cenzură pe data de 5 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către CEZ/Distribuție Oltenia pentru prevenirea eventualelor defecțiuni sau neplăceri ce pot […]

Citește mai mult...

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...

Seminar dedicat Armatei Române la Mioveni

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită anual la 25 octombrie, Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 12:00, seminarul „Onoare și Patrie – Armata României, simbol al demnității naționale”. La seminar vor participa reprezentanți ai Garnizoanei Pitești, ai Depozitului Central de Arhivă „General Grigore […]

Citește mai mult...