Simona Bucura-Oprescu, reconfirmată în funcţia de membru al Comitetului Director al Reţelei femeilor parlamentare

Deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu a fost reconfirmată în funcţia de membru al Comitetului Director al Reţelei femeilor parlamentare în cadrul celei de-a 47-a Sesiuni plenare a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF) care s-a desfășurat între 6 și 9 iulie la Kigali, în Rwanda.

În cadrul celor 3 zile de lucrări au avut loc dezbateri, dar și organizarea de alegeri pe mandate pentru o perioadă de doi ani, atât pentru funcţia de preşedinte al APF, cât şi pentru toate funcţiile din cadrul organizaţiei.

„Delegaţia Parlamentului României la APF a fost condusă de președintele acesteia, domnul deputat Florin Alexandru Alexe, căreia îi mulțumesc pentru sprijin și dedicare.

Francofonia înseamnă 300 de milioane de oameni răspândiți pe cele cinci continente care împărtășesc o limbă comună – franceza, iar în cei 12 ani de când fac parte din familia Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză am acţionat în repetate rânduri pentru strângerea relaţiilor de colaborare, pentru schimbul de idei şi întărirea relaţiilor administrative şi comerciale.”, declară deputatul Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...