Simona Bucura-Oprescu: „Indiferent dacă suntem bărbați sau femei, suntem în primul rând parteneri și trebuie să ne gândim că armonia este singura lege care trebuie să ne guverneze!”

Se apropie Ziua Internațională a Familiei, marcată anual la data de 15 mai.

În acest context, deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu a acceptat cu interes invitația de a participa recent la conferința „Familia Românească în 2022”, organizată de Comisia pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților.

„Mi-am spus părerea sinceră despre familie și, mai ales, despre rolului femeii în interiorul acesteia:

În cultura japoneză se consideră că o societate este sănăoasă dacă are femei fericite. Fiindcă acolo unde o femeie este fericită, ea își crește copiii în același mod, deci și societatea evoluează armonios. De aceea cred că fiecare dintre noi ar trebui să avem în vedere modul în care ne raportăm la femei.

Sunt multe stereotipuri și amintesc aici doar două:
Mamele le spun copiilor lor care urmează să devină soți: „vezi că o să te însori, să nu te conducă femeia!”.
În momentul în care în familie apar conflicte se spune „el este bărbat, ce este permis unui bărbat nu este permis și unei femei”.

Dacă educația bărbatului este făcută tot de femeie, de ce femeile nu-i învață pe barbați să fie în armonie cu femeile, să aibă grijă de ele și să aibă încredere în femei, dacă este necesar?

Cred că toate lucrurile acestea își au originea în familie, iar dacă noi vom ști să creștem ideile din interiorul familiei cu mai multa dragoste și atenție, așa cum ne creștem copiii, atunci vom putea să avem și familii mai trainice și mai fericite!

Indiferent dacă suntem bărbați sau femei, suntem în primul rând parteneri și trebuie să ne gândim că armonia este singura lege care trebuie să ne guverneze!”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Atenționări Cod galben de vreme instabilă în aproape jumătate din țară, miercuri și joi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, valabile miercuri și joi, în aproape jumătate din țară. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de miercuri, 15 iulie, între orele 12:00 – 23:00, în zona montană, în Maramureș, în nord-estul Olteniei, nordul Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei […]

Citește mai mult...

Master gratuit pentru tinerii din Mioveni! O nouă sesiune de înscriere!

Începând de joi, 16 iulie 2026, se deschide platforma de înscriere pentru sesiunea a III-a de admitere la programul de masterat „Concepție și Management în Productică” (CMP), organizat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București – Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică. Din cele 30 de locuri finanțate de la bugetul de stat, […]

Citește mai mult...

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni angajează. Sunt disponibile șase locuri de muncă

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni angajează. Sunt disponibile șase locuri de muncă Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au la dispoziție o nouă oportunitate la Mioveni. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L. organizează concurs pentru ocuparea a șase posturi de îngrijitor spații verzi. Pentru înscriere sunt necesare studii generale sau medii, iar candidații […]

Citește mai mult...