Marius Nicolaescu, mesaj pentru liberali: „Le-aș recomanda cu tărie să se apuce de învățat administrație pentru că altfel, cu asemenea neprofesioniști, nu pot conduce nici măcar campania agricolă de toamnă, darămite un județ!”

Marius Nicolaescu: CREȘTEREA CARE SĂRĂCEȘTE!

Marius Nicolaescu, mesaj pentru liberali: „Le-aș recomanda cu tărie să se apuce de învățat administrație pentru că altfel, cu asemenea neprofesioniști, nu pot conduce nici măcar campania agricolă de toamnă, darămite un județ!”

Prin PNRR s-au stabilit deja lista celor 49 de spitale din care vor fi alese 25. Printre ele se află și secția de radioterapie de la Pitești, anunță vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Marius Nicolaescu.
„Consiliul Județean Argeș a făcut ceea ce trebuia la timpul potrivit, a depus proiectele pentru două spitale: corp nou la Spitalul Vedea și secția de radioterapie de la Spitalul Județean.
Radioterapia a fost inclusă pe lista celor 49 de spitale care vor beneficia de fondurile PNRR și are șanse reale de realizare pentru că are deja proiect tehnic.
Este aproape imposibil ca lista celor 49 de spitale pentru care sunt alocate fonduri să fie modificată, întrucât acea listă a fost aprobată odată cu planul PNRR la Bruxelles în urmă cu un an. Atunci când PNL și USR au guvernat în România. Nu știu unde au fost acești politruci pe vremea lui România era condusă de Cîțu, cel în echipa câștigătoare se aflau, după care l-au trădat pentru generalul Ciucă! De ce nu s-au bătut atunci acești „supermeni” ai politicii argeșene pentru un spital în Pitești sau oriunde în Argeș?
Constat că grupul de consilieri liberali agitați ai PNL din Consiliul Local Pitești nu cunosc PNRR. Nici nu prea aveau cum, pentru că sunt prea ocupați cu plasatul de oameni din diverse Consilii de Administrație pentru a-i recompensa pentru serviciile politice, și de contracte cu statul, pe care uită să le mai și declare. Au început campania electorală, pur și simplu!
Aceste „valori” liberale nu au idee nici măcar cum ar putea construi clădirea, darămite și ce înseamnă existența și gestionarea de facto a unui spital! Ei de fapt amăgesc cetățenii cu o himeră. Pentru că cel puțin deocamdată, construcția unui nou spital rămâne o utopie. Le-a explicat foarte clar și singurul primar din România care a construit un spital de stat, Ion Georgescu.
Am auzit de multe ori, la PNL, că un proiect a fost pus în practică pentru că l-au susținut … verbal, dar este pentru prima dată când aud că un proiect este blocat din vorbe. Evident, ambele variante sunt posibile în mintea unora care nu fac decât speculă și care nu prea au reușit în viața lor să construiască nici un coteț pentru găini, darămite edificii publice sau să coordoneze servicii publice!
Le-aș recomanda cu tărie să se apuce de învățat administrație pentru că altfel, cu asemenea neprofesioniști, nu pot conduce nici măcar campania agricolă de toamnă, darămite un județ!”, spune Marius Nicolaescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...