Deputat Simona Bucura-Oprescu: „Ordonanță de Urgență care prevede ajustarea valorilor din contractele de investiții publice”

Deputat Simona Bucura-Oprescu: „Ordonanță de Urgență care prevede ajustarea valorilor din contractele de investiții publice”
A fost lansată în dezbatere publică o Ordonanță de Urgență care prevede ajustarea valorilor din contractele de investiții publice, anunță deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, președintele Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, care precizează că, în contextul creșterii prețurilor la energie, carburanți și materiale de construcții este o urgență ajustarea valorilor pentru continuarea și finalizarea investițiilor publice.
„Noua Ordonanță vizează atât ajustarea prețurilor cu cheltuielile directe, cât și cele indirecte, după cum urmează:
-se va aplica contractelor de achiziție publică, inclusiv celor atribuite prin achiziție directă, finanțate din fonduri publice, din fonduri proprii ale autorităților/entităților contractante, din fonduri externe nerambursabile, aflate în derulare la data intrării sale în vigoare;
-se va aplica contractelor de achiziție publică, dar care nu conțin clauze de revizuire a prețului, stabilite conform legilor achizițiilor publice, inclusiv celor care au prevăzut în cuprinsul lor un preț ferm;
-în cazul contractelor în care părțile au introdus clauza de ajustare stabilită potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.15/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 281/2021, întrucât la considerentele de la momentul adoptării actului normativ s-au adăugat cele expuse în secțiunea precedentă, se acordă părților posibilitatea adiționării contractelor prin introducerea clauzei reglementată de prezentul proiect, în locul celei stabilite conform ordonanței;
-se va aplica contractelor de achiziție publică de lucrări și a celor de produse, obiectul acestora din urmă constând în dotări și/sau utilaje și echipamente tehnologice și funcționale necesare realizării lucrărilor și, respectiv, punerii în funcțiune și/sau destinate echipării și dotării specifice a obiectivelor/proiectelor de investiții/lucrărilor de întreținere și reparații curente/reparațiilor capitale;
-pe lângă contractele de produse prevăzute la lit. d), se va aplica și contractelor care au ca obiect achiziția de produse destinate realizării lucrărilor de întreținere/reparare/administrare/exploatare a drumurilor de interes național, județean sau local;
-se va aplica contractelor de achiziție publică de #lucrări încheiate de entitățile juridice fără calitate de autoritate contractantă, contractelor de achiziție publică de lucrări din cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, precum și contractelor de furnizare și de lucrări atribuite și încheiate de persoane juridice recunoscute ca fiind de utilitate publică în condițiile legii;
-formula de ajustare se va aplica valorii solicitării de plată stabilită conform prețurilor prevăzute în oferta care a stat la baza încheierii contractului și include cheltuielile directe și cheltuielile indirecte aferente lucrărilor și/sau cheltuielile aferente achiziției de dotări și/sau utilaje și echipamente tehnologice și funcționale și nu include cheltuielile aferente proiectării și asistenței tehnice.
Conform propunerii, ajustarea se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat din contracte, în baza unui nou act adițional la contract și se va face la fiecare situație de plată.
Contractanții pot depune, în primele 45 de zile după intrarea în vigoare a noii Ordonanțe de Urgență, solicitare către autoritățile contractante pentru ajustarea valorii contactelor de investiții publice.
Mai multe detalii pot fi aflate accesând link-ul https://mdlpa.ro/…/proiectougajustarepreturicontracteac…„, transmite deputatul Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: “Responsabilitate, solidaritate și acțiune concretă pentru oameni!”

Deputatul PSD De Argeș Simona Bucura Oprescu, anunță începerea unei noi sesiuni parlamentare, iar cel mai important obiectiv fiind adoptarea bugetului de stat pentru anul 2026. “Astăzi am început o nouă sesiune parlamentară, cel mai important obiectiv fiind adoptarea bugetului de stat pentru anul 2026. Ne dorim un buget care să asigure măsuri de sprijin […]

Citește mai mult...

Fosta ministră a Justiției, șefa PNL Argeș Alina Gorghiu, colegă și prietenă cu avocata prinsă în flagrant de DNA!

Nu era clar de ce Alina Gorghiu și PNL Argeș s-au lansat în ultima perioadă în tot soiul de postări agresive pe Facebook și acuzații nefondate. Analizând atent evenimentele din spațiul public vedem că o posibilă explicație ar fi încercarea disperată de a distrage atenția de la subiecte mult mai sensibile. Alina Gorghiu, fost ministru […]

Citește mai mult...