Aurel Bălășoiu, deputat PSD de Argeș: Modificare importantă la legea privind vânzarea terenurilor agricole!

Aurel Bălășoiu, deputat PSD de Argeș: Modificare importantă la legea privind vânzarea terenurilor agricole!
O propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind reglementarea vânzării terenurilor agricole a fost votată la Camera Deputaţilor, for decizional, iar documentul prevede posibilitatea ca primăriile să achiziţioneze, într-o procedură simplificată, terenurile agricole din extravilan pentru realizarea unor lucrări sau investiţii de utilitate publică, informează deputatul PSD de Argeș Aurel Bălășoiu, membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.
„În actul normativ adoptat se specifică faptul că prevederile nu se aplică pentru terenurile agricole situate în intravilan şi terenurile agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, aflate în proprietatea persoanelor fizice, care pot înstrăina o suprafaţă de cel mult 3 ha într-o perioadă de 3 ani.
Potrivit textului adoptat, în cazul în care titularii dreptului de preempţiune nu îşi manifestă intenţia de a cumpăra terenul agricol situat în extravilan, prin excepţie de la termenele şi condiţiile stabilite, unităţile administrativ-teritoriale pot achiziţiona aceste terenuri pentru obiective de investiţii de interes public local.
Ce condiții trebuie să îndeplinească Primăriile:
să desfăşoare activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;
să prezinte înscrisuri din care să reiasă că, din venitul total al ultimilor 5 ani fiscali, minimum 75% reprezintă venit din activităţi agricole, aşa cum prevede Codul fiscal, clasificate conform codului CAEN prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
asociatul/acţionarul care deţine controlul societăţii să aibă domiciliul situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;
în cazul în care în structura persoanelor juridice, asociaţii/acţionarii care deţin controlul societăţii sunt alte persoane juridice, asociaţii/acţionarii care deţin controlul societăţii să facă dovada domiciliului situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.”, transmite deputatul Aurel Bălășoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm!

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm! Astăzi, Consiliul Județean Argeș a aprobat proiectul de hotărâre privind continuarea demersurilor pentru obiectivul de investiții „Spital Pitești”, prin modificarea și completarea hotărârii referitoare la declararea acestuia ca obiectiv de utilitate publică de interes județean și la scoaterea din circuitul silvic a terenului […]

Citește mai mult...

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești Societatea Apă Canal 2000 S.A. Pitești vine, și în acest an, în întâmpinarea unităților de învățământ, prin deschiderea porților stațiilor de tratare a apei potabile și ale stațiilor de epurare, având în vedere că, în perioada 7 septembrie 2026 – 23 […]

Citește mai mult...

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan Fostul președinte liberal Crin Antonescu critică dur direcția pe care o are PNL, sub conducerea lui Ilie Bolojan. Soluția lui? O curățenie în partid. Mai exact, susține că, dacă ar fi la conducerea partidului, nu ar schimba programul, ci ar […]

Citește mai mult...