O fostă educatoare de la centru de tip familial din Găvana, sub CONTROL JUDICIAR

Așa cum v-am anunțat fosta șefă de centru de tip familial din Găvana, din cadrul DGASPC trăiește un coșmar după ce, în repetate rânduri, a fost amenințată de un minor din centru că o să îi omoare și violeze fata și o să omoare și pe ea. Tânărul care o amenință este cercetat în mai multe dosare, a fost reținut și acum se află sub control judiciar după ce ar fi amenințat și bătut alți minori din centru și angajații instituției.

Se pare că tânărul ar fi influențat chiar de un fost educator al centrului care face și el sesizări și presiuni pentru a fi readus în centru, spun surse și angajați ai DGASPC. Facem precizarea că toate aceste acuzații fac obiectul unor dosare în cercetare.

Sora educatorului și ea fostă educatoare în centru (n.r. detașată în urma unei cercetări disciplinare într-un alt centru) este cercetată sub control judiciar pentru două fapte de purtare abuzivă după ce ar fi jignit și amenințat cu acte de violență două minore care se aflau în centru.

Se pare că polițiștii argeșeni s-au sesizat din oficiu încă din luna iunie atunci când au decis să o cerceteze pe educatoarea I. A.C, chiar sora educatorului care fusese mutat, pentru purtare abuzivă în formă continuată, 2 acte materiale, după ce ” i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare minorelor D. A.I dar și N.G.R și le-ar fi amenințat cu acte de violență” după cum susțin procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Aceștia au decis astăzi să continue cercetările în dosar și să o pună pe educatoare sub control judiciar având mai multe interdicții: să se prezinte la organele de urmărire penală ori de câte ori este chemată, să informeze organele judiciare dacă își schimbă adresa, să se preyinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lui, conform programului, să nu se apropie de persoanele vătămate la o distanță mai mică de 100 de metri și să nu ia legătura direct sau indirect cu acestea. Procurorii au spus că dacă educatoarea va încălca una dintre aceste condiții riscă să fie arestată preventiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proceduri estetice moderne și premii la aniversarea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești

Clinica dr.Mădălina Iordache din Pitești a sărbătorit pe 31 octombrie doi ani de activitate, printr-un eveniment aniversar în cadrul căruia invitații au avut parte de surprize și de o tombolă cu premii constând în proceduri estetice oferite de clinică. Dr. Mădălina Iordache, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a prezentat o parte dintre […]

Citește mai mult...

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate […]

Citește mai mult...

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție!

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție! Guvernul l-a demis pe prefectul susținut de USR, Dragoș Nedelcu, dar a uitat, se pare, să rezolve și problema succesorului. Așa se face că, în loc să avem un prefect nou de la PSD la Argeș, așa cum ar fi normal, îl […]

Citește mai mult...