PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic.

Din cercetările efectuate până în prezent, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, a reieșit că, în perioada iunie – septembrie 2023, două persoane, de 58 și 35 de ani, asociat, respectiv administrator al unei societăți comerciale, ar fi indus în eroare reprezentanții unei societăți de tip instituție financiară non-bancară (IFN), în cadrul derulării unui contract de credit, prin prezentarea unor documente comerciale false (facturi, notificări, devize, procese verbale), inclusiv a unui document electronic, prin care ar fi atestat, în mod nereal, că suma de bani ar urma să fie achitată de o către o altă societate, cu care s-ar fi aflat în relații comerciale, deși aceasta din urmă nu avea cunoștință despre existența documentului și nici nu își asumase vreo obligație de plată.

Astfel, persoana vătămată ar fi fost convinsă să acorde societății comerciale în cauză două credite, ce nu au fost achitate până în prezent, fiind cauzat un prejudiciu total în valoare de 322.105,3 lei.

Două persoane urmează să fie conduse la sediul poliției, pentru cercetări, în baza mandatelor de aducere emise în cauză.

Activitățile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor criminaliști și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție!

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție! Guvernul l-a demis pe prefectul susținut de USR, Dragoș Nedelcu, dar a uitat, se pare, să rezolve și problema succesorului. Așa se face că, în loc să avem un prefect nou de la PSD la Argeș, așa cum ar fi normal, îl […]

Citește mai mult...

Clinica dr. Mădălina Iordache din Pitești, la ceas aniversar

Clinica dr. Mădălina Iordache din Pitești a sărbătorit sâmbătă, 31 octombrie 2026, doi ani de activitate, într-o atmosferă festivă, alături de pacienți, prieteni și oameni apropiați. Aniversarea a fost un moment de bucurie, dar și un prilej de a le mulțumi celor care au avut încredere în clinică încă de la început. Pentru dr. Mădălina […]

Citește mai mult...

47 DE CUPLURI DIN ORAȘUL MIOVENI VOR FI SĂRBĂTORITE PENTRU 50 DE ANI DE CĂSĂTORIE!

De Ziua Națională a României, 47 de cupluri din orașul Mioveni vor fi sărbătorite în cadrul festivității „Nunta de Aur”, un eveniment devenit tradiție, prin care administrația locală își exprimă aprecierea și respectul față de familiile care au împlinit cel puțin 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Evenimentul va avea loc marți, 1 decembrie 2026, […]

Citește mai mult...