Vicepreședintele CJ Argeș Marius Nicolaescu, la Cupa Magiunului la planorism de la Topoloveni

Timp de o săptămână, pe aerodromul de la Topoloveni, s-a desfășurat cea de a IV-a ediție a Topoloveni Gliding Cup „ Cupa Magiunului”.
La finalul competiției, organizată de Asociația XC România, înainte chiar de ultimul zbor, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a fost prezent în rândul piloților, alături de primarul Gheorghiță Boțârcă. Cu această ocazie, vicepreședintele CJ Argeș le-a oferit organizatorilor și o Diplomă de Excelență din partea Consiliului.
Pasionat de motoare, Marius Nicolaescu nu a ratat ocazia unui zbor cu un YR – 5595 BRM Aero Citius Sport.
„Visul fiecărui om este să zboare. Din copilărie ne dorim acest lucru, dar dvs chiar vă îndepliniți acest vis și zburați, în timp ce noi vă admirăm. Vreau să mulțumesc organizatorilor și primarului Gheorghiță Boțârcă. Este cu atât mai mult de apreciat faptul că sunteți reuniți într-o asociație privată.
Vă dorim să fiți prezenți mulți ani de acum încolo aici, este deja o competiție reprezentativă pentru județul Argeș. Consiliul Județean Argeș sprijină, în măsura posibilităților, orice eveniment care aduce un beneficiu județului nostru. Este o mare plăcere pentru mine să fiu în mijlocul dvs!
A fost pentru a doua oară când am zburat cu acest avion, am și glumit cu pilotul și i-am spus că la anul îmi iau brevetul! Este cu adevărat o plăcere extraordinară să zbori și vă felicit pe toți!” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

„Dl vicepreședinte Nicolaescu este, pe două roți, alături de celălalt club al nostru, care tot astăzi împlinește trei ani de zile de când ne-am schimbat denumirea și suntem în noua structură – Archangels MC Topoloveni. Așadar, noi avem un dublu eveniment astăzi. Suntem o adevărată familie aici, la Topoloveni, ne salutăm cu drag oriunde ne întâlnim. Vă dorim zbor plăcut și vânturi ascendente” – Gheorghiță Boțârcă, primar Topoloveni

„Suntem XC România, aeroclub privat înființat acum 11 ani, pe raza localității Topoloveni. Suntem unul dintre primele aerocluburi private din România și avem 15 membri. În fiecare an organizăm un cantonament de o săptămână, în care toți membrii noștri au ocazia să zboare. Avem, de asemenea, invitați colegi din alte județe.
La Topoloveni suntem la ediția a IV-a a acestui cantonament de vară de planorism, în care zburăm cu 10-15 planoare zilnic. Efectuăm zboruri între 100 și 400 de km, stând în aer între 3 și 6 ore. Astăzi, în ultima zi, ne propunem să ajungem până la Dunăre. 
Planorismul este un sport mai puțin cunoscut în România, dar foarte cunoscut în restul Europei. Aduce foarte multe satisfacții celor care îl practică. În pofida a ceea ce se spune, este foarte sigur și îi invit pe tinerii pasionați de zbor să practice acest sport!” – Zybaczynski Dan, organizator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proceduri estetice moderne și premii la aniversarea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești

Clinica dr.Mădălina Iordache din Pitești a sărbătorit pe 31 octombrie doi ani de activitate, printr-un eveniment aniversar în cadrul căruia invitații au avut parte de surprize și de o tombolă cu premii constând în proceduri estetice oferite de clinică. Dr. Mădălina Iordache, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a prezentat o parte dintre […]

Citește mai mult...

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate […]

Citește mai mult...

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție!

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție! Guvernul l-a demis pe prefectul susținut de USR, Dragoș Nedelcu, dar a uitat, se pare, să rezolve și problema succesorului. Așa se face că, în loc să avem un prefect nou de la PSD la Argeș, așa cum ar fi normal, îl […]

Citește mai mult...