Vânătoarea nu va mai fi permisă dacă nu se respectă niște distanțe minime față de curți sau șosele

Vânătoarea nu va mai fi permisă dacă nu se respectă niște distanțe minime față de curți sau șosele

Legislația vânătorii se va modifica, conform unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor, aceștia dând primul vot din Parlament, astfel încât să conțină distanțe minime față de zonele locuite până la care să fie permisă vânătoarea.

Concret, proiectul de lege din Senat vizează modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.

Mai precis, se vor introduce limite minime de distanță față de zonele locuite peste care va fi permisă vânătoarea.

Astfel, se introduce o prevedere ce stabilește că va fi interzisă vânătoarea la o distanță mai mică de 200 de metri, în cazul armei cu alice, respectiv 500 de metri, în cazul armei cu glonț sau cartuș cu proiectil unic, față de drumurile deschise circulației publice sau față de terenurile intravilane ocupate cu construcții sau curți.

Totodată, dacă nu se vor respecta limitele de mai sus, vânătoarea va fi considerată braconaj, infracțiune pentru care se aplică pedepse cu închisoarea de la șase luni la trei ani sau amenzi.

Excepție vor face situațiile în care, pentru a proteja fauna și flora sălbatice, pentru a conserva habitatele naturale și pentru prevenirea producerii unor daune importante, e necesară recoltarea unor exemplare din speciile de faună sălbatică, pisici sau câini hoinari.

„Legea nu are prevederi care să instituie un standard minim de protecție față de terenurile intravilane ocupate cu construcții sau curți, ceea ce înseamnă că vânătoarea este permisă în imediată apropiere a locuințelor.

Prezența vânătorilor în apropierea zonelor locuite poate genera tensiuni între cetățeni și persoanele autorizate să vâneze, chiar și atunci când acestea din urmă respectă toate prevederile în vigoare. Cetățenii nu sunt informați cu privire la desfășurarea activității de vânătoare în proximitatea casei lor, neexistând nicio obligație de notificare în acest sens, nici din partea autorităților locale, nici din partea vânătorilor. Astfel, locuitorii se pot simți amenințați de prezența armelor de foc, de câinii de vânătoare sau de zgomotul produs. Lipsa informării prealabile poate amplifica aceste temeri”, potrivit inițiatorilor măsurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...