Cercetări privind persoană decedată în Pitești

Cercetări privind persoană decedată în Pitești

La data de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la o persoană decedată, într-un imobil situat în municipiul Pitești

Inițial, la fața locului a intervenit un echipaj medical, însă din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul bărbatului.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Pitești, rezultând că persoana în cauză este un bărbat, de 31 de ani, din Pitești.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

De asemenea, pentru stabilirea cauzei decesului, urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video Un candidat care susținea proba teoretică pentru permisul de conducere la SPCRPCIV Argeș a fost identificat cu dispozitive de comunicare audio-video asupra sa. Incidentul a fost semnalat pe 13 octombrie, în jurul orei 13:00. Potrivit prefectului județului Argeș, Sebastian Nedelcu, examenul a […]

Citește mai mult...

Rezultat remarcabil pentru șahul piteștean la nivel național de seniori

Rezultat remarcabil pentru șahul piteștean la nivel național de seniori În perioada 4-11 octombrie s-au desfășurat la Eforie Nord Campionatele Naționale de șah pe echipe masculine și feminine, Superliga & Divizia A, ediția 2026. “Municipiul Pitești a fost reprezentat de către A.C. de șah ALFIL PITEȘTI în Secțiunea masculină a Diviziei A și în Superliga […]

Citește mai mult...

Alina Gorghiu recunoaște că PNL e pe buza prăpastiei: „Va ieși probabil mai rău ca în alegerile de la sfârșitul anului 2024”

Deputata PNL de Argeș, Alina Gorghiu, avertizează că partidul său ar putea obține un rezultat electoral și mai slab decât cel din 2024, dacă România ajunge la alegeri parlamentare anticipate. Declarațiile acesteia vin în contextul instabilității politice și al criticilor privind situația economică, dar și al dificultăților pe care liberalii le-ar putea întâmpina în fața […]

Citește mai mult...