Uite cine vorbește! Elena Iagăr, o țață cu pretenții de expertă în bune maniere!

În Argeș s-a mai deschis un capitol în lumea celor care țin lecții altora despre bune maniere. De data aceasta, ”profesoara de etichetă” autoproclamată este Elena Iagăr, cea care a descoperit brusc că poate cumpăra, cu 15 lei, un loc la un curs de bune maniere pentru președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.

Cine vorbește despre bune maniere?

Tocmai Elena Iagăr, cea care, toată lumea care a lucrat cu ea știe, are probleme când vine vorba despre ton, limbaj și gestionarea nervilor. Adică țățisme grotești. Tocmai cea pe care dacă o vezi numai la bune maniere nu te gândești! Tocmai cea care se gudura pe lângă PSD, dar apoi a trădat pentru sinecuri la PNL!

Dar adevărata performanță a Elenei Iagăr este pasiunea pentru cursuri moca. După ce a beneficiat de nu mai puțin de 12 cursuri gratuite, s-ar fi înscris și pentru al 13-lea, dar cumpără cursuri și pentru alții!

Înainte să-i înscrii pe alții la școala bunelor maniere, ar fi util să te uiți puțin și în propria oglindă. Nu de alta, dar bunele maniere nu înseamnă doar să plătești o taxă de participare în numele altcuiva și să faci apoi din asta o postare politică.

Înseamnă și cum vorbești cu oamenii, cum îți tratezi colegii, cum reacționezi când ești contrazis și ce limbaj folosești atunci când se închide ușa biroului și nu mai e publicul prin preajmă.

Poate că la Golești ar trebui organizat și un curs special: „Lecțiile despre bunele maniere încep cu tine”.

Iar Elena Iagăr ar trebui să fie prima înscrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video Un candidat care susținea proba teoretică pentru permisul de conducere la SPCRPCIV Argeș a fost identificat cu dispozitive de comunicare audio-video asupra sa. Incidentul a fost semnalat pe 13 octombrie, în jurul orei 13:00. Potrivit prefectului județului Argeș, Sebastian Nedelcu, examenul a […]

Citește mai mult...

Cercetări privind persoană decedată în Pitești

Cercetări privind persoană decedată în Pitești La data de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la o persoană decedată, într-un imobil situat în municipiul Pitești Inițial, la fața locului a intervenit un echipaj medical, însă din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul […]

Citește mai mult...

Rezultat remarcabil pentru șahul piteștean la nivel național de seniori

Rezultat remarcabil pentru șahul piteștean la nivel național de seniori În perioada 4-11 octombrie s-au desfășurat la Eforie Nord Campionatele Naționale de șah pe echipe masculine și feminine, Superliga & Divizia A, ediția 2026. “Municipiul Pitești a fost reprezentat de către A.C. de șah ALFIL PITEȘTI în Secțiunea masculină a Diviziei A și în Superliga […]

Citește mai mult...