Surse: Dorin Voicu deschide lista la Camera Deputaților de la PNL Argeș!

Potrivit unor surse din cadrul PNL Argeș, Dorin Voicu va deschide lista partidului pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din acest an. Deși inițial se specula că persoane precum Radu Perianu, fost prefect, Dragoș Predescu, actual prefect, și Alin Călinescu, candidat la Primăria Mioveni, ar putea ocupa primele poziții pe listă, sursele confirmă că niciunul dintre aceștia nu va fi cap de listă. Decizia de a-l plasa pe Voicu pe prima poziție ar fi influențată de generozitatea acestuia în sponsorizările pentru partid.

Conform informațiilor apărute în Monitorul Oficial, analizate de institutiilestatului.ro, Dorin Voicu a fost unul dintre liberalii care au contribuit substanțial la campania electorală pentru europarlamentare, cu o sumă de 1.200.000 de lei. Aceasta se adaugă la un trend observat în rândul liberalilor, unde mulți candidați au investit sume mari, peste un milion de lei, în campaniile electorale.

Deși a cheltuit această sumă impresionantă în campania pentru alegerile europarlamentare, Voicu nu a reușit să obțină un mandat în Parlamentul European. Cu toate acestea, se pare că investiția sa financiară îi va asigura acum un loc eligibil pe lista PNL Argeș pentru Camera Deputaților.

Această decizie vine în contextul relației de prietenie dintre Dorin Voicu și Alina Gorghiu, șefa PNL Argeș, și reflectă influența pe care contribuțiile financiare o pot avea în structura politică a partidului. Cum Alina Gorghiu va fi cap de listă la Senat, rezultă că, din păcate, un liberal vechi și cu bun simț cum este Dănuț Bica, acum senator, va rămâne pe dinafară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL VĂ OFERĂ URMĂTOARELE SERVICII

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL, SOCIETATE LICENȚIATĂ DE PAZĂ, OFERĂ SERVICII PROFESIONALE DE PROTECȚIE ȘI GARDĂ, PAZA OBIECTIVELOR, BUNURILOR ȘI VALORILOR. NE GĂSIȚI LA ADRESA: PITEȘTI, STR. CALEA DRĂGĂȘANI, NR 8

Citește mai mult...

Piteștiul are cel mai mare ceas floral din România!

Cristian Gentea a anunțat, pe rețelele de socializare, că Piteștiul are cel mai mare ceas floral din România. De miercuri dimineață, vă puteți potrivi ceasul după ceasul floral de pe IC Brătianu. Edilul spune că noul obiectiv este menit să devină un punct de referință pentru oraș, asemenea celebrului „La Ceas” din Trivale, loc care, […]

Citește mai mult...

Construcțiile fără autorizație ar putea intra în legalitate prin „autorizația de regularizare”

Cei care sau construit fără autorizație de construire sau fără să respecte autorizația de construire pot obține o ”autorizație de regularizare”, în condițiile stabilite de Codul Urbanismului, lege votată de Parlament și care urmează să fie promulgată de Președinte. Timp de un an de la intrarea în vigoare a Codului Urbanismului va putea fi autorizată […]

Citește mai mult...