Studenţii nu primesc reduceri pe CFR Călători

cfr

Studenţii nu primesc reduceri pe CFR Călători
Cel puţin două companii de transport de călători pe Calea Ferată anunţă că nu pot aplica reducerile la călătoriile studenţilor, pentru că Ministerul Transporturilor nu a adaptat încă noile norme metodologice.

Şi Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a reacţionat, după ce două companii de transport călători, una de stat și una privată, au anunțat că de duminică nu mai acordă nicio reducere pentru studenți, pe serviciile operate.

Reprezentanții studenților susțin că operatorii feroviari încalcă vădit prevederile Legii nr. 199/2023. Ei solicită companiilor să-şi clarifice poziția, având în vedere că Autoritatea pentru Reformă Feroviară, din subordinea Ministerului Transporturilor, anunţase vineri că reducerile se pot acorda pe legislația veche.

Cei doi operatori de transport sunt compania de stat CFR Călători şi firma privată Softrans. Ar fi vorba chiar despre patru operatori CFR de transport de călători care nu fac reduceri. Pe lângă CFR Călători şi Softrans, ar mai fi vorba şi despre Transferoviar Călători şi Astra Trans Carpatic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL VĂ OFERĂ URMĂTOARELE SERVICII

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL, SOCIETATE LICENȚIATĂ DE PAZĂ, OFERĂ SERVICII PROFESIONALE DE PROTECȚIE ȘI GARDĂ, PAZA OBIECTIVELOR, BUNURILOR ȘI VALORILOR. NE GĂSIȚI LA ADRESA: PITEȘTI, STR. CALEA DRĂGĂȘANI, NR 8

Citește mai mult...
prundu parcari

Posibil disconfort olfactiv ȋn cartierul Prundu

Posibil disconfort olfactiv ȋn cartierul Prundu Societatea Apă Canal 2000 SA informează că ȋn perioada 18.06. – 19.06.2026 se vor desfășura activități de colectare și transport al deșeurilor rezultate din procesul de epurare a apelor uzate, respectiv deșeuri de la deznisipatoare, cod deseu: 19 08 02 si reziduuri la cernere, cod deseu: 19 08 01, […]

Citește mai mult...

Recital cameral, vineri, la Filarmonica Pitești

Recital cameral, vineri, la Filarmonica Pitești Violonistele Alexandra Mirea, Maria Gabriela Mirea și pianista Ana Nedelcu vă dau întâlnire vineri, 19 iunie, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncțional, la o seară de muzică în care maturitatea se împletește cu tinerețea. În program: Johannes Brahms – „Sonata nr. 2 op.100”, Johann Sebastian Bach – „Partita […]

Citește mai mult...