Șoferii băuți, drogați sau fără permis nu mai scapă de închisoare

Șoferii băuți, drogați sau fără permis nu mai scapă de închisoare

Legea Anastasia, adoptată în 2023, prevede că șoferii care comit accidente mortale sub influența alcoolului sau drogurilor, ori fără a deține permis, nu mai pot beneficia de pedepse cu suspendarea executării. Totuși, textul legislativ nu a acoperit explicit cazurile de refuz la testare sau de ascundere a urmelor accidentului. În prezent, instanțele pot încă decide suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru astfel de situații.

Inițiatorii noilor modificări susțin că aceste lacune contrazic scopul Legii Anastasia, care urmărește descurajarea comportamentelor iresponsabile la volan. Potrivit expunerii de motive, fuga de la locul accidentului sau refuzul testării în cazul unui eveniment rutier soldat cu victime reprezintă acte extrem de grave, situate la limita dintre ucidere din culpă și omor cu intenție indirectă. În aceste condiții, instanțele nu ar trebui să mai poată da pedepse cu suspendare.

De asemenea, autorii subliniază că lipsa unor sancțiuni ferme pentru asemenea conduite afectează încrederea cetățenilor în actul de justiție și amplifică sentimentul de nesiguranță pe drumurile publice. Familiile victimelor consideră că dreptatea nu este pe deplin realizată atunci când autorii accidentelor primesc pedepse blânde.

Proiectul de lege depus la Senat prevede, așadar, că șoferii fără permis, aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor, care fug de la locul accidentului ori încearcă să-i șteargă urmele vor executa efectiv pedepsele primite.

Contextul social în care apare această inițiativă este marcat de cazuri recente care au generat indignare publică. În dosarul Vlad Pascu, tânărul care a provocat un accident mortal fiind drogat, instanța l-a condamnat la zece ani de închisoare cu executare. Familiile celor două victime s-au declarat nemulțumite de pedeapsă, pe care o consideră prea mică. Mai mult, după producerea accidentului, Pascu a fugit de la locul faptei, încercând să se sustragă de la răspundere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proceduri estetice moderne și premii la aniversarea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești

Clinica dr.Mădălina Iordache din Pitești a sărbătorit pe 31 octombrie doi ani de activitate, printr-un eveniment aniversar în cadrul căruia invitații au avut parte de surprize și de o tombolă cu premii constând în proceduri estetice oferite de clinică. Dr. Mădălina Iordache, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a prezentat o parte dintre […]

Citește mai mult...

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate […]

Citește mai mult...

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție!

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție! Guvernul l-a demis pe prefectul susținut de USR, Dragoș Nedelcu, dar a uitat, se pare, să rezolve și problema succesorului. Așa se face că, în loc să avem un prefect nou de la PSD la Argeș, așa cum ar fi normal, îl […]

Citește mai mult...