Simona Bucura-Oprescu: Susținem cadrele didactice! Am mai corectat azi o nedreptate făcută de Ilie Bolojan!

Simona Bucura-Oprescu: Susținem cadrele didactice! Am mai corectat azi o nedreptate făcută de Ilie Bolojan!

Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și președinte OFSD la nivel național, anunță că a votat astăzi în ședința Comisiilor reunite pentru buget și învățământ din Camera Deputaților pentru ca perioada de utilizare a primei de carieră didactică să fie prelungită pe întreaga durată a anului școlar și universitar 2026–2027.

”Din cauza blocajelor generate de deciziile premierului demis Ilie Bolojan, cadrele didactice ar fi fost în imposibilitatea de a folosi cei 1.500 de lei pe suport electronic cuveniți pentru susținerea în carieră.

Prin amendamentele inițiate de PSD, blocajul a fost eliminat.

Prima se acordă pentru participare la cursuri de pregătire profesională acreditate de Ministerul Educației și Cercetării (minimum 65% din valoarea sprijinului), achiziționarea de cărți de specialitate, alte cheltuieli necesare derulării actului educațional.

Educația are nevoie măsuri care să țină cont de realitatea din școli. Are nevoie de predictibilitate, respect și soluții care îi sprijină cu adevărat pe cei care formează generațiile viitoare.”, a transmis Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...