Simona Bucura-Oprescu: Cred în capacitatea primarilor de a schimba în bine, de a dezvolta comunitățile pe care le administrează!

Simona Bucura-Oprescu: Cred în capacitatea primarilor de a schimba în bine, de a dezvolta comunitățile pe care le administrează!
Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a participat în aceste zile la cea de-a 26-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România.
„Asociația Comunelor din România este unul dintre principalii parteneri de #dialog pentru Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților și pentru mine în calitate de președinte al acesteia.
Am o colaborarea profesională excelentă cu primarii. Am plecat din administrația locală și cred în capacitatea lor de a schimba în bine, de a dezvolta comunitățile pe care le administrează!
Argeșul, județul din care provin, este județulul în care a fost înființată în urmă cu mai bine de 25 de ani Asociația Comunelor din România. Am un dialog permanent cu colegii #primari din județul pe care îl reprezint în Parlament, dar în egală măsură sunt în legătură cu mulți alții dintre primarii de #comune din țară. S-au făcut pași importanți pentru transformarea administrației publice locale și îmbunătățirea vieții cetățenilor, dar încă avem de parcurs un drum lung împreună.
Am adresat cu acest prilej un nou apel la întărirea parteneriatului între noi, Parlamentul României, singura autoritate legiuitoare a țării, și primari, cei care aplică legislația.
Încă lucrăm la legea de aprobare a Codului Administrativ împreună cu edilii. Anul acesta vom avea în dezbatere și Codul Amenajării Teritoriului, formă de legiferare superioară care ne dorim să le ușureze munca, să debirocratizeze și să lămurească contradicțiile apărute în practică.
Am muncit împreună pentru apărarea drepturilor administrației publice locale, modificarea legislației pentru arhitecții șefi, aprobarea legislației pentru înființarea Consorțiilor Administrative, a Zonelor Metropolitane, a celei care permite transferul de terenuri de la CFR către UAT-uri, gestionarea urșilor, legile pentru ajustarea prețurilor la materialele de construcții, eficiența energetică a clădirilor, legea de aprobare a Programului Național de Investiții Anghel Saligny.
Mă bucur că am contribuit decisiv la aprobarea legii prin care Agențiile de Dezvoltare Regională au preluat atribuțiile de management pentru programele operaționale 2021 – 2027 prin care România beneficiază de 12 miliarde de euro, un alt pas spre descentralizarea reală.
I-am felicitat pe organizatori că pe agenda întâlnirii noastre s-au regăsit și aspecte legate de salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.
Satul românesc este o vatră de cultură, o vatră de identitate prin tradiții, obiceiuri, meșteșuri și oamenii care le conservă și le duc mai departe. Este un domeniu, consider, la fel de important precum cel privind dezvoltarea localităților, căci fără o identitate clară este greu să ne gândim la un viitor în care satul românesc să aibă cu adevărat forța de a rezista în continuare.
De asemenea, mă bucur că au fost invitați la acest eveniment reprezentanți ai asociațiilor reprezentative ale autorităților locale din Republica Moldova și din Polonia.
În cadrul unei vizite oficiale pe care am efectuat-o în Republica Moldova alături de unii dintre colegii mei din Comisia de administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a României am semnat în luna mai a anului trecut un acord de cooperare cu Comisia administrație publică a Parlamentului Republicii Moldova. Acordul prevede cooperarea în vederea îmbunătățirii cadrului normativ și celui de reglementare vizând organizarea și funcționarea administrației publice, planificarea și dezvoltarea regională, colaborarea în vederea stabilirii relațiilor de fraternitate între colectivitățile locale din Republica Moldova și România și schimbul de bune practici.
Pe de altă parte, Polonia este un model din punct de vedere al atragerii de fonduri europene, iar schimbul de bune practici este extrem de util. Reorganizarea administrativ-teritorială și descentralizarea sunt exemple de reformă care pot fi un punct de plecare și pentru noi. Am fost recent în Polonia și am putut vedea în teren modelul polonez ale cărui bune practici le vom prelua în legislația din România.
România şi Polonia au interese regionale și economice comune.
Îi asigur încă o dată pe toți primarii de tot sprijinul meu în a corecta nedreptățile repetate cu privire la statutul aleșilor locali, pentru a se ajunge la un echilibru între responsabilitățile și drepturile acestora.
Este important ca și vocea conducătorilor de UAT-uri să se audă mai puternic în societatea românească, inclusiv pe subiecte sensibile precum veniturile în administrația locală, astfel încât românii să cunoască realitatea.
Să știe că sunt peste 800 de UAT-uri în România fără secretar general, că primarii au venituri mai mici decât ale șefului de post sau ale directorului școlii, să stie că responsabilitățile și riscurile unui ales local sunt uriașe – de la gestionarea situațiilor de urgență până la tot ce ține de stare civilă, de fond funciar, de obiective de investiții și asigurarea serviciilor publice de interes local.
Felicitări pentru modul în care edilii au gestionat crizele suprapuse din ultimii doi ani!
Dacă noi alegem să avem o atitudine de înfrânți, atunci așa va fi și viitorul nostru.
Dacă noi alegem să fim luptători pentru viața, bunăstarea românilor și dezvoltarea comunităților, atunci suntem obligați să acționăm împreună!”, transmite deputatul Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...