Senatorul Ovidiu Puiu, mesaj pentru începutul noului an școlar: „Educația este pilonul prosperității unei nații”

Senatorul Ovidiu Puiu, mesaj pentru începutul noului an școlar: „Educația este pilonul prosperității unei nații”

Începutul noului an școlar este un moment important pentru elevi, părinți și profesori, dar și un bun prilej de a vorbi despre rolul educației în dezvoltarea societății. Senatorul PSD de Argeș și rectorul Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești, Ovidiu Puiu, le-a transmis un mesaj tuturor celor care pornesc, din nou, la drum în educație.

„Felicitări tuturor elevilor, părinților și profesorilor cu ocazia începerii noului an școlar!”, a transmis Ovidiu Puiu, subliniind că educația rămâne una dintre cele mai importante condiții pentru dezvoltarea unei societăți.

„Educația este pilonul prosperității unei nații și doar prin educație de calitate, accesibilă și practică, o societate poate evolua către un viitor durabil!”, a precizat senatorul de Argeș.

Adresându-se elevilor, Ovidiu Puiu i-a îndemnat să înceapă noul an școlar cu încredere, curiozitate și motivație și să nu se teamă de greșeli.

„Vă doresc să luați cu voi, încă din prima zi de școală, curiozitatea și motivația, să nu vă temeți de greșeli și să nu vă lăsați niciodată descurajați!”, este mesajul transmis de rectorul Universității „Constantin Brâncoveanu”.

Gânduri bune au fost adresate și părinților, care au un rol esențial în parcursul educațional al copiilor. „Vă felicit și vă doresc să aveți infinite motive de mândrie pentru reușitele copiilor dumneavoastră!”, le-a transmis Ovidiu Puiu.

Totodată, senatorul a ținut să le mulțumească profesorilor pentru munca și dedicarea lor, apreciind importanța misiunii pe care aceștia o au în formarea noilor generații.

„Le mulțumesc tuturor profesorilor care-și îndeplinesc misiunea cu dedicare și le adresez cele mai alese gânduri de considerație și respect!”, a mai transmis Ovidiu Puiu.

La început de an școlar, mesajul său se încheie cu o urare pentru întreaga comunitate educațională: „Să fie un an școlar binecuvântat pentru toți!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primăria Hârtiești pregătește refacerea podului peste „Valea Mitului”

Administrația locală din Hârtiești a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Refacere pod peste Valea Mitului în comuna Hârtiești, județul Argeș”. Investiția este propusă în satul Hârtiești, în punctul „Valea Mitului”. Potrivit anunțului public al primăriei, proiectul parcurge procedura de mediu, etapă necesară pentru obținerea documentelor care permit realizarea investiției. Persoanele […]

Citește mai mult...

Tradiții și roade de toamnă, la târgul organizat de Școala „Toma Brătianu” din Șuici

Elevii, profesorii și părinții Școlii Gimnaziale „Toma Brătianu” din Șuici s-au reunit la căminul cultural din localitate pentru evenimentul „Târgul de toamnă – Din lada de zestre, în inima școlii”. Standurile au fost pregătite cu fructe și legume de sezon, flori, preparate de casă și obiecte decorative. Costumele populare, coșurile împletite și țesăturile tradiționale au […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției 4 Poliție Pitești pentru lovire

Reținut de polițiștii Secției 4 Poliție Pitești pentru lovire Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de _lovirea sau alte violențe_ și au reținut un bărbat de 34 de ani, din […]

Citește mai mult...