„Să păstram Dunărea albastră”! 30 de ani de la semnarea Convenției pentru protecția fluviului

Membrii Comitetului de Bazin Argeș-Vedea s-au reunit în municipiul Giurgiu pentru celebrarea Zilei Internaționale a Dunării.

Sărbătorită oficial în toate țările dunărene pe 29 iunie, anul acesta, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a dedicat mai multe zile activităților de aniversare a celor 30 de ani de la semnarea Convenţiei pentru protecţia fluviului Dunărea.

Întrunirea Comitetului de Bazin a constituit evenimentul central al sărbătoririi Zilei Dunării. Prezidată de subprefectul județului Argeș, Bogdan Minciunescu, și directorul ABA Argeș-Vedea, Bogdan Angelin David, ședința s-a axat pe dezbaterea problemelor ce revin țării noastre în administrarea celui mai lung sector al Dunării. În grija Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea se află spațiul hidrografic al fluviului Dunărea cuprins între orașele Turnu Măgurele și Oltenița, în zona administrată prin SGA Teleorman și SGA Giurgiu, subunitațile ABAAV.

„Să păstrăm Dunărea albastră”, tema propusă de Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR) și pentru acest an, este un îndemn clar către țările din bazinul internațional al Dunării de a acționa în sensul protejării și conservării resurselor de apă. Fie că vorbim de asigurarea calităţii apei, de protejarea habitatelor pentru specii rare, de îndiguiri, desecări sau de folosirea responsabilă a albiilor râurilor, de poluarea urbană şi industrială, toate acestea sunt probleme care necesită răspunsuri şi acţiuni adecvate.

În cadrul ședinței Comitetului de Bazin a avut loc și ediția a VII-a a Sesiunii de comunicări știintifice „APĂ pentru viitor, viitorul pentru APE“, în care studenți ai Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București – Centrul Universitar Pitești, au avut posibilitatea de a experimenta practic discursul public. În fața membrilor comitetului și a invitaților, ei și-au prezentat studiile despre resursele de apă, ABAAV dorind astfel să încurajeze pregătirea viitorilor specialiști de mediu.

Copiii au fost și ei parte a evenimentului. Pe faleza Dunării, a fost instalat cortul „cunoașterii”, în care participanții au făcut o excursie imaginară pe traseul fluviului, au observat microplantele dintr-o picătură de apă din Dunăre și au urmărit cu mare curiozitate experimentele efectuate de specialiștii de la Laboratorul de Calitate a Apei Giurgiu. Veselia, desenele pe asfalt, diplomele și premiile au completat activitatea. La final, cei mici au primit cadouri și au făcut o plimbare pe Dunăre cu nava pusă la dispoziție de către Administrația Porturilor Dunării Fluviale (AFDJ) Giurgiu.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când Ziua Dunării este sărbătorită de toate țările dunărene, dar și 30 de ani de la semnarea Convenţiei privind Cooperarea pentru Protecţia şi Utilizarea Durabilă a fluviului Dunărea. Pe 29 iunie 1994, la Sofia, România semna Convenția, alături de alte ţări dunărene şi de Comisia Europeană, fiind unul din primele momente în care colaborarea României cu Uniunea Europeană devenea o realitate palpabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Finanțe Argeș, despre acordarea unei bonificații în cazul impozitului pe profit și impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferente anului fiscal 2025

Potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 8/2026, contribuabilii plătitori de impozit pe profit precum și contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, beneficiază de o bonificație de 3% din impozitul pe profit anual/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, după caz. „Organul fiscal central CONSTATĂ DIN OFICIU […]

Citește mai mult...

Gentea: Începem reabilitarea sălii de sport la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”

Începe reabilitarea sălii de sport la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”. Anunțul a fost făcut de primarul Gentea. „Începem reabilitarea sălii de sport la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”. Amenajăm și un teren sintetic pentru cei mici, iar anul viitor urmează să investim într-un teren multifuncțional. Lucrăm etapizat, dar constant”, transmite Cristian Gentea.

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești, gazda ediției a doua a „Tulip Jazz Festival”

Filarmonica Pitești, gazda ediției a doua a „Tulip Jazz Festival” Joi, 7 mai, debutează, la Filarmonica Pitești, a doua ediție a Tulip Jazz Festival, un eveniment muzical de anvergură ce reunește artiști români și internaționali, într-un program divers desfășurat la Centrul Multifuncțional și la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”. Joi, 7 mai, de la ora […]

Citește mai mult...