S-a depus cererea de finanțare pentru proiectul Dotare cu Echipamente medicale și mobilier a Ambulatoriului extins al SJU Pitești

S-a depus cererea de finanțare pentru proiectul Dotare cu Echipamente medicale și mobilier a Ambulatoriului extins al SJU Pitești
Spitalul Județean de Urgență Pitești a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Dotare cu Echipamente medicale și mobilier a Ambulatoriului extins al SJU Pitești” în cadrul apelului de proiecte finanțat prin “Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul de Sănătate, un proiect în valoare totală de aproximativ 2,4 milioane euro. De acest proiect va beneficia Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești extins tot prin fonduri europene în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, finanțare obținută de Consiliul Județean Argeș.
În noul corp ce va fi recepționat în cel mai scurt timp să funcționeze următoarele cabinete ce vor exercita activitate ambulatorie: Cardiologie, Chirurgie generală+toracică, Chirurgie vasculară, Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, Oftalmologie, ORL, Obstretică-ginecologie, Medicină internă, Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Neurologie, Nefrologie, Urologie.

Prin proiect se vor achiziționa echipamente medicale, mobilier medical și echipamente IT în valoare de 11.342.461,20 lei. Valoarea totală a proiectului este de 11.909.584,26 lei, valoarea totală nerambursabilă este 11.671.392,57 lei, iar contribuţia solicitantului (2% din cheltuielile eligibile) este de 238.191,69 lei, neexistând cheltuieli neeligibile.

„În urma ședinței Consiliului Județean de ieri, a fost depus proiectul de dotare cu Echipamente medicale și mobilier a Ambulatoriului extins al SJU Pitești. La Spitalul Județean există în derulare un alt proiect, de extindere a Ambulatoriului Integrat, realizat tot pe fonduri europene în exercițiul financiar european 2014-2020, proiect căruia urmează să îi facem recepția în curând. Pentru că acest proiect nu a beneficiat de dotări, am găsit această sursă de finanțare, tot europeană, pe Programul de Sănătate. Cele 30 de cabinete medicale care se află în Ambulatoriu, din care 13 cabinete vor fi mutate în noul corp, vor beneficia de noile dotări. Anul trecut, 75.000 de cetățeni s-au prezentat la Ambulatoriul Integrat, urmând ca după ce noul corp va fi dat în folosință numărul beneficiarilor serviciilor medicale să crească cu aproximativ 5%.
Valoarea proiectului este de aproape 12 milioane de lei, din care contribuția Consiliului Județean este de 240.000 lei”- Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

„Ieri am avut bucuria să depunem proiectul pentru dotarea cu echipamente medicale și mobilier finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul de Sănătate. Este un proiect în valoare de aproximativ 2,4 milioane euro prin care dorim dotarea Ambulatoriului extins cu aparatură medicală de ultimă generație. Extinderea Ambulatoriului a fost realizată tot printr-un proiect european în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, în câteva săptămâni vom semna recepția clădirii, și suntem optimiști că noul proiect va fi declarat eligibil. Sunt bucuros pentru că a fost un exercițiu pentru mine ca în două săptămâni să reușim să identificăm sursa de finanțare și să reușim să depunem proiectul. A fost o muncă de echipă coordonată de echipă coordonată de colegii noștri de la Consiliul Județean. Le mulțumesc colegilor mei de la Spitalul de Urgență și colegilor de la departamentul condus de domnul Sorin Ivașcu. Sunt mândru că am putut propune acest proiect. Printre dotările noi, care vor fi achiziționate menționez un ecograf doppler pentru Chirurgie vasculară, un ecograf doppler pentru Neurologie, un tomograf pentru secția de Oftalmologie, un ecograf 4D pentru Ginecologie și multe alte aparate medicale de ultimă generație.
În același timp așteptăm ca proiectul de digitalizare a Ambulatoriului să se demareze. Finanțarea a fost aprobată și așteptăm undă verde pentru a începe licitația. Acest al doilea proiect va permite ca cele mai multe servicii medicale ale noastre să se facă pe bază de programare online, într-un cadru civilizat, astfel încât cetățenii județului să poată veni cu un timp mult mai scurt înainte de a intra la medic.
Suntem încrezători că lucrurile vor decurge bine și în timpul cel mai scurt vom putea oferi pacienților noștri ale condiții în Ambulatoriu” – Adrian Dumbravă, manager Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Potrivit datelor statistice, în anul 2023 un număr de 74.591 de pacienți au beneficiat de servicii medicale în Ambulatoriul SJU Pitești. Dintre aceștia, un număr de 10.914 de pacienți care au beneficiat de servicii medicale în Ambulatoriu au fost din zona rurală. De asemenea, din numărul total de pacienți prezentați în Ambulatoriu, un număr de 24.378 de pacienți au avut vârsta de peste 50 de ani. Se anticipează că, odată cu noile dotări ce se vor achiziționa prin proiect, numărul pacienților prezentați în Ambulatoriu va crește cu aproximativ 5%, astfel că se estimează ca după dotarea Ambulatoriului să se înregistreze un număr de 78.091 de pacienți anual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Spitalul Orășenesc Mioveni face angajări

Spitalul Orășenesc Mioveni organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de biolog principal, în specialitatea biochimie medicală, în cadrul Laboratorului de Analize Medicale. Postul este cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. Dosarele de înscriere se depun în perioada 15–28 octombrie 2026, la biroul RUNOS al spitalului, situat pe Bulevardul Dacia nr. 131A. Termenul-limită este 28 […]

Citește mai mult...

Florin Pană lansează albumul „De dor, din acordeon” la Centrul „Doina Argeșului”

Acordeonistul Florin Pană își lansează albumul „De dor, din acordeon” marți, 27 octombrie 2026, de la ora 19:00, în sala „Vasile Veselovski” a Centrului „Doina Argeșului”. Prin acest album, interpretul aduce în atenția publicului acordeonul și sonoritățile sale, într-un proiect muzical care pune în prim-plan dorul și tradițiile românești. La lansare, Florin Pană va susține […]

Citește mai mult...

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni Anchetă de amploare, cu percheziții și în județul Argeș, într-un dosar de criminalitate organizată care vizează presupuse fraude vamale și spălare de bani. Procurorii DIICOT și polițiștii de la combaterea criminalității organizate au desfășurat miercuri, 14 octombrie, o operațiune în […]

Citește mai mult...