PSD Argeș va avea 98 de delegați la Congresul Extraordinar PSD din 7 noiembrie

PSD Argeș va avea 98 de delegați la Congresul Extraordinar PSD din 7 noiembrie

Astăzi a avut loc Conferința Extraordinară a PSD Argeș în cadrul căreia au fost desemnați cei 98 de delegați care vor reprezenta organizația județeană la Congresul Extraordinar al #PSD din 7 noiembrie 2025. PSD Argeș se situează pe locul 4 la nivel național ca număr de delegați, confirmând încă o dată forța și rezultatele obținute până acum.

Lucrările Conferinței au fost conduse de președintele Ion Mînzînă, iar printre invitați s-au numărat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și candidat pentru funcția de prim-vicepreședinte al PSD, precum și Adrian Ionuț Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman și candidat la funcția de vicepreședinte al PSD.

Ambii candidează în echipă cu Sorin Grindeanu, candidatul pentru funcția de președinte al PSD. Moțiunea lui Sorin Grindeanu care va fi prezentată în Congresul din 7 noiembrie a fost, de asemenea, validată prin vot de către participanții la Conferința Județeană.

De asemenea, deputatul de Argeș Simona Bucura Oprescu, președinte al Organizației Femeilor Social-Democrate și membru în Biroul Executiv al PES Women, va face parte din Biroul Permanent Național al PSD.

Astfel, Regiunea Sud Muntenia va fi reprezentată în noua conducere națională a partidului prin trei lideri care vor continua să acționeze pentru #dezvoltarea întregii zone și a fiecărei localități în parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...