Primarul Nicolae Pană continuă investițiile la Coșești

Primarul Nicolae Pană a semnat ieri la Ministerul Dezvoltării un nou proiect de finanțare cu fonduri europene pentru localitatea pe care o conduce, Coșești.

Edilul spune că se lucrează de mai multă vreme la elaborarea proiectelor, iar acum încep să se arate roadele.

„Am început prin semnarea la Ministerul Mediului unui contract de extindere și modernizare a iluminatului public din localitate. Iar acum am obținut prin Fondul de Mediu bani pentru a continua pe aceeași linie cu un proiect privind iluminatul – cu telegestiune, cu lămpi de iluminat economice pentru a asigura aceleași condiții de calitate și pe străzile laterale.

Nevoia de iluminat public, mai ales că trăim la țară, este foarte importantă pentru că vedeți ce se întâmplă – și cu animalele sălbatice, oamenii au copii care vin mai târziu de la școală, avem oameni care lucrează pe trei schimburi…

Am continuat cu proiecte de renovare moderată a clădirilor de interes public prin PNRR. Și aici mă refer la sediul Primăriei, o școală și o grădiniță. Facem procedurile legale pentru a da drumul cât mai repede la lucrări. Avem de la reabilitare termică a clădirilor până la montarea de panouri fotovoltaice.

Suntem o comunitate care nu avem prea mulți bani din fonduri proprii și trebuie să fim deschiși la orice oportunitate. Am satisfacția că nu am ratat până acum axele de finanțare.

Mergem mai departe pe Programul Anghel Saligny cu canalizarea, iar pe noile axe de finanțare lucrăm încă la două – trei proiecte și suntem pregătiți să accesăm fondurile.”, ne-a declarat primarul Nicolae Pană.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...