Primar Aurel Costache: Cuplurile din Mioveni care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor fi premiate de administrația locală

Primar Aurel Costache: Cuplurile din Mioveni care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor fi premiate de administrația locală

Administrația locală din Mioveni continuă tradiția de recunoaștere a familiilor longevive. Primarul Aurel Costache a anunțat că regulamentul de acordare a distincției „Diploma de Aur” a fost actualizat și aprobat de Consiliul Local, oferind mai multe oportunități cuplurilor care au ajuns la aniversarea a 50 de ani de căsătorie.

Conform noilor reglementări, beneficiarii vor primi atât „Diploma de Aur”, cât și un premiu în valoare de 1.000 de lei. Măsura este menită să recompenseze familiile care au construit, de-a lungul deceniilor, relații bazate pe iubire, încredere și respect reciproc.

În premieră, pot solicita acordarea distincției și persoanele care au depășit deja pragul celor 50 de ani de căsătorie în anii anteriori, dar care nu au primit până acum diploma și premiul aferent. Pentru aceste situații este necesară depunerea unei declarații pe propria răspundere.

Dosarele se depun la Centrul Cultural Mioveni și trebuie să conțină cererea-tip, copii ale actelor de identitate și ale certificatului de căsătorie, precum și documentele originale pentru verificare.

Pentru a fi eligibili, solicitanții trebuie să locuiască în Mioveni de cel puțin cinci ani și să nu aibă obligații fiscale restante către bugetul local.

Festivitatea de premiere va avea loc, ca în fiecare an, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, când administrația locală va celebra cuplurile care reprezintă un model de stabilitate și solidaritate pentru întreaga comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video Un candidat care susținea proba teoretică pentru permisul de conducere la SPCRPCIV Argeș a fost identificat cu dispozitive de comunicare audio-video asupra sa. Incidentul a fost semnalat pe 13 octombrie, în jurul orei 13:00. Potrivit prefectului județului Argeș, Sebastian Nedelcu, examenul a […]

Citește mai mult...

Cercetări privind persoană decedată în Pitești

Cercetări privind persoană decedată în Pitești La data de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la o persoană decedată, într-un imobil situat în municipiul Pitești Inițial, la fața locului a intervenit un echipaj medical, însă din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul […]

Citește mai mult...