Prefectul PNL de Argeș, Dragoș Predescu, din nou în derivă: Declarații aberante și cinism pe seama unei tragedii

Prefectul PNL de Argeș, Dragoș Predescu, din nou în derivă: Declarații aberante și cinism pe seama unei tragedii

Prefectul PNL de Argeș, Dragoș Predescu, a reușit din nou să demonstreze o crasă lipsă de înțelegere a atribuțiilor sale și a realităților administrative, în urma unui anunț controversat legat de o sesizare adresată Instituției Prefectului de către familia unei persoane decedate la Spitalul de Urgență Pitești. În loc să trateze cu responsabilitate o situație delicată, Predescu a preferat să facă declarații inflamatorii și nefundamentate, arătând o superficialitate îngrijorătoare.

Este absolut revoltător cum prefectul Predescu, într-un moment de profundă durere pentru o familie din Argeș, a găsit de cuviință să își continue tiradele politice sterile, acuzând Consiliul Județean Argeș și PSD de o „gestiune dezastruoasă” a spitalelor din județ. În ignoranța sa evidentă, prefectul nu pare să înțeleagă că responsabilitatea pentru actul medical aparține autorităților centrale și nu Consiliului Județean. Cum poate Predescu, un reprezentant al guvernului, să nu facă distincția între atribuțiile administrative ale consiliilor județene în ceea ce privește dotările și clădirile, și gestionarea efectivă a actului medical, care intră sub incidența autorităților centrale?

Mai grav, Predescu demonstrează un cinism revoltător atunci când pretinde că este „îngrijorat de soarta argeșenilor”, în condițiile în care, prin deciziile sale, a blocat fondurile necesare pentru achiziționarea unui sistem hemodinamic vital pentru aparatul de angiograf al spitalului. Această hotărâre criminală a lăsat fără speranță numeroși pacienți care ar fi putut fi salvați. Este de-a dreptul insultător să auzi astfel de declarații venite de la un oficial care, în realitate, a contribuit direct la subminarea sistemului medical local.

Este clar că Dragoș Predescu nu doar că nu înțelege rolul și responsabilitățile sale, dar nici nu se sfiește să exploateze politic o tragedie, în loc să își concentreze eforturile pe soluționarea reală a problemelor din sistemul medical. Acțiunile și declarațiile sale nu fac decât să amplifice nemulțumirile și să demonstreze că, în loc să fie un lider responsabil, este doar un alt politician habarnist, dispuș să arunce vina în stânga și în dreapta, fără nicio fundamentare.

Este momentul ca prefectul Dragoș Predescu să înceteze cu această retorică absurdă și să își asume cu adevărat rolul de protector al intereselor cetățenilor din Argeș, nu de propagandist politic într-o criză medicală. Argeșenii merită mai mult decât un prefect care nu face decât să abereze și să blocheze inițiative vitale pentru sănătatea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Amenajăm în Lunca Argeșului, în zona podului peste Argeș și a piațetei, un nou teren de baschet

Un nou teren de baschet se amenajează în Luncă Argeșului. “Amenajăm în Lunca Argeșului, în zona podului peste Argeș și a piațetei, un nou teren de baschet cu suprafață din tartan, de 28×15 metri. Un spațiu pentru cei care vor să joace baschet, să facă mișcare și să petreacă timp în aer liber. Continuăm să […]

Citește mai mult...

O nouă acțiune de dezinsecție în Pitești, în seara de 24 spre 25 august 2026.

Primăria Municipiului Pitești informează că, în noaptea de luni, 24 august, spre marți, 25 august, în intervalul orar 22:00 – 06:00, se vor executa servicii de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (insecte zburătoare și târâtoare: căpușe, țânțari, muște, purici etc.). “Se vor utiliza tunuri de pulverizare […]

Citește mai mult...

Centrul „Doina Argeșului” duce cântecul și jocul popular la Târgul anual de la Ciomăgești!

Pe 23 august, începând cu ora 12:00, comuna Ciomăgești îmbracă straie de sărbătoare și îi invită pe toți iubitorii de folclor să petreacă împreună o zi plină de cântec, joc și voie bună! Orchestra „Doina Argeșului”, dirijată de Cătălin Iancu, va da tonul unei întâlniri de suflet, alături de îndrăgiți interpreți de muzică populară și […]

Citește mai mult...