Prefect Ioana Făcăleață: Este important să colaborăm pentru ca Argeșul să nu piardă niciun proiect. Avem obligația să fim uniți, să susținem investițiile și să asigurăm dezvoltarea tuturor localităților!

Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș, informează că ieri, la inițiativa președinte al Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a participat la o întâlnire de lucru pentru susținerea comună a proiectelor județului Argeș.

”A fost o discuție aplicată despre marile proiecte de investiții din Argeș care trebuie duse la capăt, indiferent de contextul politic sau administrativ. La întâlnire au fost invitați toți parlamentarii și primarii de municipii și orașe, indiferent de culoarea politică, deoarece doar împreună putem reuși să impulsionăm investițiile atât de necesare pentru argeșeni.
Susțin ferm, fără rezerve continuarea tuturor proiectelor importante pentru comunitățile din județul Argeș. Este datoria noastră să lucrăm împreună – Instituția Prefectului, Consiliul Județean, parlamentari, administrațiile locale – pentru realizarea unor obiective majore precum:

Noul stadion din Trivale, așa cum merită Piteștiul care l-a dăruit țării pe inegalabilul Nicolae Dobrin;

Drumul Expres A1 – Pitești – Mioveni, vital pentru mobilitate și economie;

Reabilitarea Spitalului Județean de Urgență din Pitești și a altor unități sanitare, un proiect esențial pentru sănătatea argeșenilor;

Reabilitarea DN 73 C (Câmpulung – Curtea de Argeș);

Execuția pragului de fund și lucrări de stabilizare a malurilor în zona podului din Căteasca;

Continuarea investițiilor în rețele de apă, canal și modernizarea infrastructurii rutiere locale.

Modernizarea DJ 703G Șuici (DJ 703H) – Ianculești – limită județ Vâlcea, km 14+000 – km 16+922 (2,922 km), comuna Șuici

Modernizarea DJ 703 H Sălătrucu – Vâlcea, km 25+200 – km 27+202,65 și km 28+520 – km 29+863, L = 3345,65 m

Construirea variantei de ocolire a municipiului Curtea de Argeș

Construirea variantei de ocolire a municipiului Câmpulung

Amenajarea complexului de schi Moliviș pentru dezvoltarea și diversificarea turismului

Este vorba despre proiecte care aduc dezvoltare, locuri de muncă, siguranță și servicii publice mai bune pentru cetățeni.

Doar prin unitate și colaborare putem accelera investițiile și modernizarea județului.

Mergem mai departe cu încredere. Este important să colaborăm pentru ca Argeșul să nu piardă niciun proiect. Avem obligația să fim uniți, să susținem investițiile și să asigurăm dezvoltarea tuturor localităților! Indiferent de culoarea politică, dezvoltarea Argeșului este o prioritate!”, a transmis Ioana Făcăleață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video Un candidat care susținea proba teoretică pentru permisul de conducere la SPCRPCIV Argeș a fost identificat cu dispozitive de comunicare audio-video asupra sa. Incidentul a fost semnalat pe 13 octombrie, în jurul orei 13:00. Potrivit prefectului județului Argeș, Sebastian Nedelcu, examenul a […]

Citește mai mult...

Cercetări privind persoană decedată în Pitești

Cercetări privind persoană decedată în Pitești La data de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la o persoană decedată, într-un imobil situat în municipiul Pitești Inițial, la fața locului a intervenit un echipaj medical, însă din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul […]

Citește mai mult...