Polițiștii argeșeni au marcat Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

politia

Polițiștii argeșeni au marcat Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Ziua de 14 iunie stabilește la nivel internațional Ziua Donatorului de Sânge, ce nu a trecut neobservată de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, care și-au asumat o misiune mai specială.

„Nevoia de sânge rămâne una actuală, fapt pentru care polițiștii argeșeni sprijină gestul de a dona sânge.

Sperăm că un număr cât mai mare de oameni ce au posibilitatea de a dona sânge, să meargă la Centrul de Transfuzie Sanguină Argeș și să facă acest gest, deoarece nevoia de sânge în domeniul medical este una permanentă.

Știați că sângele donat salvează două vieți, iar donarea este benefică și pentru donator?

Dincolo de motivarea nobilă, orice persoană poate ajunge în situația nedorită de a fi supus unei proceduri medicale care să implice o transfuzie.

Pentru a verifica ce condiții trebuie îndeplinite pentru a dona sânge, dar și pentru ca activitatea să se desfășoare cât mai rapid posibil, puteți face o programare a donării, la oricare centru din țară, prin una dintre aplicațiile dedicate, ce pot fi descărcate gratuit.”, transmite Poliția Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video Un candidat care susținea proba teoretică pentru permisul de conducere la SPCRPCIV Argeș a fost identificat cu dispozitive de comunicare audio-video asupra sa. Incidentul a fost semnalat pe 13 octombrie, în jurul orei 13:00. Potrivit prefectului județului Argeș, Sebastian Nedelcu, examenul a […]

Citește mai mult...

Cercetări privind persoană decedată în Pitești

Cercetări privind persoană decedată în Pitești La data de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la o persoană decedată, într-un imobil situat în municipiul Pitești Inițial, la fața locului a intervenit un echipaj medical, însă din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul […]

Citește mai mult...