
Subiectul Pădurii Trivale a revenit astăzi în atenție, în cadrul conferinței de presă susținute de USR Argeș, la care au participat senatorul Narcis Mircescu și prefectul Sebastian Darius Nedelcu.
În timpul discuțiilor despre demersurile făcute de-a lungul anilor pentru protejarea Pădurii Trivale, Narcis Mircescu a amintit și episodul în care hotărârea Consiliului Local Pitești privind varianta pădure-parc a ajuns în instanță.
„Din ce știu, respectivul HCL a fost anulat.Liberalii au dat în judecată și, practic, HCL-ul din 2019 rămâne în vigoare, pentru că cel din 2023 este nul”, a declarat senatorul USR.
Acțiunea în instanță a fost introdusă în 2023 de Instituția Prefectului Argeș, condusă la acea vreme de Radu Perianu.
Mircescu susține că, după ani de proiecte, dispute și proceduri, rezultatul este că Pădurea Trivale nu beneficiază încă de forma de protecție despre care s-a discutat.
„Au trecut mai mult de trei ani de zile, n-avem pădure-parc, n-avem arie protejată”, a spus Narcis Mircescu.
Senatorul a anunțat că USR intenționează să readucă în Consiliul Local Pitești proiectul privind consultarea cetățenilor în legătură cu viitorul Pădurii Trivale



