Ediția 2026 a festivalului „Toamna piteșteană” a început astăzi, 24 septembrie, în Piața „Vasile Milea”, unde piteștenii sunt invitați să se bucure de muzică, dans și tradiții românești. La deschiderea oficială, lângă conducerea Primăriei Pitești, condusă de Cristian Gentea, a fost și președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă, cei doi vicepreședinți și administratorul public al județului Argeș.
„Am deschis ,,Toamna piteșteană”!
Este un eveniment care a devenit deja o tradiție pentru Pitești și care, timp de aproape trei săptămâni, aduce în centrul orașului gustul și atmosfera toamnei.
Avem aici peste 80 de producători și comercianți din Argeș și din alte județe, cu legume și fructe de sezon, produse tradiționale, miere, dulcețuri, flori, pomi fructiferi și multe alte bunătăți.
Dar „Toamna piteșteană” nu înseamnă doar cumpărături. Înseamnă oameni, tradiții, meșteșuguri și timp petrecut împreună. Iar în weekenduri vom avea și ateliere susținute de meșteri populari.
Începând de astăzi, Piața Vasile Milea și Piața Primăriei intră în atmosfera de sărbătoare. Avem și Food Truck Festival, cu preparate pentru toate gusturile și activități pentru copii.
Vă invit să veniți, să vă plimbați, să cumpărați produse românești și, mai ales, să vă bucurați de toamna piteșteană”, transmite Cristian Gentea.