Ovidiu Puiu: La început de an școlar, le doresc elevilor, profesorilor și părinților să urce împreună pe culmile reușitei!

Ovidiu Puiu: La început de an școlar, le doresc elevilor, profesorilor și părinților să urce împreună pe culmile reușitei!

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat astăzi cu emoție la deschiderea anului școlar 2023-2024 la o serie de unități de învățământ preuniversitar din municipiul Pitești.
”Am trăit emoția unui nou început pentru cei care mâine vor avea destinul țării în propriile mâini. Mi-am dat seama o dată în plus că școala și doar școala dă sens și continuitate valorilor noastre comune și trasează direcția spre care ne îndreptăm.

Anul școlar începe sub semnul noilor Legi ale Educației, care-și propun să promoveze mai bine calitatea, echitatea, relevanța, incluziunea, egalitatea de șanse. Mai avem mult de lucru, sunt conștient de asta, atât din perspectiva reglementării, cât și din cea a punerii în practică. Asigurarea dreptului fundamental la învățătură ne obligă pe toți să nu lăsăm niciun copil în urmă și să lucrăm împreună pentru binele generației de mâine. Fiecare copil al acestei țări trebuie să aibă acces la educație de calitate, la profesori dedicați si la resurse de învățare adecvate. O comunitate, o țară, o națiune se clădesc pe respectul față de școală, de dascăli, de muncă.

Îmi doresc să plecăm cu toții la drum în noul an școlar mai optimiști, mai uniți, mai îngăduitori unii cu alții! Și să nu uităm: ”Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara!” (Spiru Haret)

Mult succes in noul an școlar!”, a transmis Ovidiu Puiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...