Ovidiu Puiu: În deplin acord cu jurământul de a îndeplini cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor, am fost cu totul deschis dialogului cu cetățenii și mass-media și așa voi rămâne și de acum înainte!
Ovidiu Puiu, aflat la finalul primului său mandat de senator, vorbește despre realizările sale, viziunea pentru dezvoltarea județului Argeș și principalele provocări pentru viitor. Activitatea sa s-a remarcat prin susținerea legislației în educație și sprijinul pentru proiectele de infrastructură și dezvoltare economică din Argeș. Senatorul Puiu detaliază proiectele la care a contribuit, direcțiile prioritare pentru economie, educație și sănătate, dar și planurile sale de a continua un dialog activ cu cetățenii în viitorul mandat.
Care considerați că au fost cele mai importante realizări ale dvs. din acest mandat de senator?
În acest prim mandat de senator, am fost co-inițiator la 72 de proiecte legislative, dintre care 30 au fost deja promulgate legi. La acestea se adaugă sute de alte inițiative la dezbaterea cărora am luat parte. Ca membru în Comisia pentru Învățământ, aș puncta în mod deosebit contribuția la adoptarea celor două legi ale educației și a actelor subsecvente, dar și susținerea programelor de reducere a abandonului școlar și de garantare a accesului echitabil la educație. Împreună cu colegii din PSD, am avut numeroase contribuții la legislația privind mediul, cercetarea și inovarea, educația fizică și sportul, Codul administrativ, protejarea persoanelor cu dizabilități, drepturile pacienților, organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, protejarea companiilor și a populației față de creșterea prețului la energie ș.a.m.d. Am susținut totodată marile proiecte de infrastructură ale Piteștiului și Argeșului și am luptat pentru o bună reprezentare a județului la masa deciziei. În prezent sunt chestor al Senatului României și fac parte din Biroul permanent al Senatului, ceea ce înseamnă o responsabilitate apreciabilă!
În ce direcții credeți că ar trebui să se concentreze dezvoltarea economică a județului Argeș în următorii ani și cum vă propuneți să sprijiniți acest proces?
Argeșul este un reper de competitivitate pentru România și această poziție trebuie consolidată! Înainte de toate, cred că dezvoltarea economică a județului este semnificativ susținută de marile proiecte de infrastructură care sunt în derulare. Argeșul este în prezent un șantier și asta nu poate decât să ne bucure! Mă refer aici la autostrada Pitești-Sibiu, la drumul expres Pitești-Craiova și la multe alte investiții în faza de execuție în tot județul! Sprijinul pentru finalizarea acestor proiecte este vital, iar Planul PSD pentru România vine cu angajamentul dublării numărului de kilometri de drumuri de mare viteză până în 2029! Dincolo de investițiile în infrastructură, Argeșul – care este prin excelență un pol industrial – cred că trebuie sprijinit și mai mult în tranziția digitală și verde, care nu este deloc facilă! Văd totodată un potențial mare de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii în jurul marilor corporații din industria prelucrătoare din județul nostru, dar și în domenii conexe, în transporturi, construcții, turism și servicii ș.a.m.d. Pentru toate aceste dezvoltări, e nevoie de o legislație clară, predictibilă, debirocratizată, deschisă la inovare – pe care trebuie să o adaptăm la cerințele zilelor noastre!
Care credeți că sunt principalele provocări pentru perioada care urmează?
Pe termen scurt, cred că o provocare importantă este aceea ca după alegerile din această toamnă să se formeze rapid o majoritate parlamentară solidă și să fie instalat un nou guvern, 100% funcțional. Sunt multe reforme și proiecte la care ne-am angajat, care sunt în curs de implementare și care au nevoie de decizie politică și de acțiune guvernamentală! România nu trebuie să piardă din viteză, ar fi mare păcat! Provocări sunt multiple, atât de ordin intern, cât și extern. Suntem în continuare în imediata proximitate a unui război, lumea se reconfigurează, Europa își reînnoiește prioritățile, iar noi trebuie să ne jucăm bine cartea!
Ce priorități legislative aveți pentru următorul mandat și care sunt inițiativele pe care le veți promova în interesul argeșenilor?
Zona mea de competență este legată cu deosebire de domeniile educației și economiei. În ceea ce privește educația, prioritatea zero rămâne oferirea de șanse egale la educație pentru toți. Legile învățământului preuniversitar și universitar sunt doar temelia educației, dar pe lângă ele există zeci de acte subsecvente care trebuie adoptate și adaptate vremurilor noastre. Pe agenda de lucru pentru perioada imediat următoare se vor regăsi teme legate de reducerea abandonului școlar, criterii de performanță în educație, debirocratizare, revizuirea curriculum-ului, siguranță în școli. În ceea ce privește economia, PSD are deja un program de țară cu direcții clare și fezabile, pentru care e nevoie de suport legislativ solid și coerent! Să gândim mare, asta e ceea ce îmi doresc și în acest sens voi susține necondiționat toate inițiativele care privesc valorificarea strategică a resurselor energetice ale țării, reindustrializarea masivă, sprijin pentru capitalul autohton și pentru producția sub sigla ”Fabricat în România”!
Cum vedeți rolul educației și al sănătății în dezvoltarea județului Argeș și ce măsuri considerați că ar trebui luate pentru a îmbunătăți aceste sectoare?
Educația și sănătatea dau măsura gradului de dezvoltare a unei societăți, fiind totodată factori de bază ai competitivității. Nu poți vorbi de progres fără educație, după cum nu poți vorbi de dezvoltare durabilă fără un sistem funcțional de sănătate. Din fericire, în ambele domenii sunt deja în implementare programe consistente de investiții în județul Argeș și mă refer aici la construcția de noi creșe, programe de reducere a abandonului școlar, crearea unui consorțiu regional pentru învățământ dual, la Mioveni, investiții în zeci de cabinete de medicina de familie, în ambulatorii de specialitate, în laboratoare și echipamente de ultimă generație sau chiar construirea unui nou spital municipal la Pitești. Toate aceste investiții sunt providențiale pentru județul nostru și în următorii ani trebuie să turăm la maximum motoarele ca să le finalizăm cu bine. Dincolo de baza materială însă, ambele domenii au nevoie ca de aer de resursă umană bine pregătită și aici intervine și partea de legislație și partea de motivare, pe care sunt convins că le putem îmbunătăți la nivel sistemic!
Cum vă propuneți să implicați comunitatea locală și să mențineți un dialog constant cu cetățenii în următorul mandat?
În acest mandat am petrecut foarte mult timp în consultări și pe teren, aș spune că aproape am bătut județul Argeș la pas. Interacțiunea directă cu cetățenii este de departe cea mai bună metodă de a culege feedback pentru ceea ce faci, de a lua pulsul societății și de a vedea ce merge bine și ce trebuie reglat. În deplin acord cu jurământul de a îndeplini cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor, am fost cu totul deschis dialogului cu cetățenii și mass-media și așa voi rămâne și de acum înainte!