Ovidiu Puiu: Fără energie sigură și accesibilă, România poate intra în colaps!

Ovidiu Puiu: Fără energie sigură și accesibilă, România poate intra în colaps!

De mai bine de patru ani, România se află într-o stare de criză structurală și instabilitate continuă pe piața energiei. Șocul liberalizării, războiul din Ucraina, blocada din Strâmtoarea Ormuz, seceta severă, criza apei – toate acestea, separat și împreună – au lovit România în mai multe puncte simultan. Cele mai recente evenimente, respectiv oprirea reactoarelor de la Cernavodă și instituirea stării de urgență în sectorul energetic – sunt doar efectele unui sistem bolnav, vulnerabil și letargic, arată Ovidiu Puiu, senator PSD de Argeș.

”De câteva zile, vedem mulți, chiar foarte mulți ”specialiști” în energie, care vin să ne spună ce nu avem și ce nu am făcut. Toate discuțiile sunt însă impersonale, niciun vinovat nu are nume, doar un apelativ: ”băiat deștept”. Ceea ce este și mai deranjant este dublul discurs în care se clamează nevoia de securitate energetică, dar se promovează măsuri care vin în totală contradicție cu aceasta. Este vorba, între altele, de închiderea minelor de cărbune chiar înainte de a pune altceva în loc, blocarea hidrocentralelor aflate în stadii avansate de finalizare, renunțarea la încălzirea cu lemne de foc, lipsa de strategie privind gazele din Marea Neagră etc.

Prin amendamentele propuse și adoptate în sesiunea parlamentară extraordinară din luna august, PSD a demonstrat cât se poate de clar că pune faptele înaintea vorbelor. Astfel, securitatea energetică a fost direct consolidată prin inițiativele legislative care au vizat:

Menținerea și repornirea centralelor pe cărbune în situații de forță majoră, inclusiv a celor închise sau puse în rezervă pentru îndeplinirea jalonului decarbonizării din PNRR. Realitatea ne-a arătat deja că PSD a avut dreptate, iar repornirea centralei de la Rovinari este providențială în aceste zile!

Eliminarea unor constrângeri privind sursele de încălzire pentru consumatorii casnici: nu va fi obligatorie înlocuirea sobelor sau interzicerea centralelor de apartament, iar lemnul de foc va putea fi utilizat în continuare. Cetățenii care depind de această sursă de energie vor fi astfel protejați.

Amendarea Legii Offshore, pentru a permite statului român să își exercite dreptul prioritar la achiziția gazelor naturale extrase din Marea Neagră, în următorii șapte ani. Se elimină astfel riscul ca toate resursele extrase să fi fost vândute în totalitate la export, lăsând România și mai vulnerabilă decât este astăzi!

Legea privind finalizarea proiectelor hidroenergetice începute înainte de 2007 și oprite de noile reguli de mediu este și ea foarte aproape de a deveni realitate.

Criza din energie de astăzi poate fi chiar și mai dură mâine, când se va transfera în creșterea prețurilor în întreaga economie. Sper ca în aceste vremuri grele, de impas, rațiunea să fie pusă în fața ideologiei, astfel încât România să nu stingă lumina!”, transmite Ovidiu Puiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ministra demisă a Mediului cocontinuă să emită acte controversate: Ordin pentru interzicerea vânătorii de turturele în 2026

Ministra demisă a Mediului cocontinuă să emită acte controversate: Ordin pentru interzicerea vânătorii de turturele în 2026 Cabinetul Bolojan, demis de Parlament și rămas cu prerogative limitate, continuă să adopte acte care ridică semne de întrebare cu privire la limitele în care mai poate exercita puterea executivă. Cel mai recent exemplu este un ordin emis […]

Citește mai mult...

Peste 250 de persoane s-au înscris la Mioveni Color Fest!

Peste 250 de persoane s-au înscris la Mioveni Color Fest! Evenimentul, organizat pentru prima dată la Mioveni, va avea loc duminică, 30 august, de la ora 09:00, în Centrul Civic. Participanții vor parcurge un traseu de aproximativ 1,5 km, în zona de promenadă de pe Bulevardul Dacia. Activitatea este destinată copiilor și adulților. Cei mici […]

Citește mai mult...

Piața Găvana se închide două zile pentru igienizare. Când își reia activitatea

Piața Găvana se închide două zile pentru igienizare. Când își reia activitatea Piața Găvana din Pitești este închisă temporar timp de două zile, pentru desfășurarea unor lucrări de igienizare. Anunțul a fost făcut de Salpitflor Green SA, administratorul pieței. Potrivit reprezentanților societății, în aceste două zile sunt efectuate lucrări de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, intervenții […]

Citește mai mult...