O nouă ședință de Consiliu Local, la Mioveni

primaria mioveni20

O nouă ședință de Consiliu Local, la Mioveni

Joi, 26 martie, începând cu ora 17:00, la sediul Primăriei orașului Mioveni, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Local.

Pe ordinea de zi sunt înscrise 25 de puncte, care vizează proiecte importante pentru buna funcționare a orașului și pentru dezvoltarea locală.

Printre acestea se regăsesc:

aprobarea închirierii unor spații comerciale și prelungirea unor contracte de comodat și de închiriere;
încheierea unor protocoale de colaborare între Direcția de Asistență Socială și unitățile de învățământ din oraș;
aprobarea raportului primarului privind starea economică, socială și de mediu a orașului, pentru anul 2025;
stabilirea tarifelor pentru serviciile medicale prestate la cerere în cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni;
aprobarea unor măsuri administrative și organizatorice la nivelul instituțiilor locale;
aprobarea trecerii bunului „Teren de fotbal cu gazon sintetic – Grup Școlar Colibași” din domeniul public al Orașului Mioveni în domeniul privat al acestuia, în vederea demolării;
aprobarea contului de execuție bugetară pentru trimestrul IV al anului 2025 etc.

Ordinea de zi completă este disponibilă pe site-ul oficial al instituției, www.emioveni.ro⁠, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința va fi transmisă live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Orașului Mioveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dosarul Publitrans ajunge din nou în instanță. Tudor Pendiuc cere revizuirea sentinței

Dosarul Publitrans, în care fostul primar al municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, revine în atenția judecătorilor. Unul dintre cei condamnați în acest dosar a cerut revizuirea hotărârii penale definitive, iar Curtea de Apel București urmează să analizeze solicitarea, potrivit justnews. Cererea de revizuire a fost depusă în toamna […]

Citește mai mult...

Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești

Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești Luni, 14 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești, Asociația Culturală „Teatralis” și Camera de Comerț și Industrie România-China, Filiala Argeș organizează recitalul cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze. Recitalul cameral „La Mulți Ani, China” face […]

Citește mai mult...

Piteşti. Au fost repartizate încă 38 de locuinţe sociale. Beneficiarii au semnat contractele

În baza HCL nr. 302 din 30.07.2026, Consiliul Local al Municipiului Pitești a aprobat repartizarea unui număr de 38 de locuințe sociale, în conformitate cu prevederile legale aplicabile și cu criteriile de prioritate stabilite pentru această categorie de locuințe. În acest context, în perioada 21 august – 10 septembrie 2026, a fost derulată procedura de […]

Citește mai mult...