Deputatul Remus Mihalcea: „Medicina de familie este pilonul pe care trebuie reconstruit sistemul de sănătate românesc”

Deputatul dr. Remus Mihalcea, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, a subliniat importanța prevenției și a controalelor medicale periodice, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești.
Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, fondată și condusă de dr. Alexandra Dobre, a reunit peste 300 de participanți, specialiști din domeniul medical și reprezentanți ai instituțiilor publice.
În intervenția sa, medicul specialist ORL a atras atenția asupra faptului că tot mai mulți pacienți ajung târziu la consultații, uneori cu afecțiuni grave, aflate în stadii avansate. Totodată, a evidențiat supraaglomerarea unităților de primiri urgențe și necesitatea consolidării medicinei de familie.
„Din păcate, vizita la medicul de familie a devenit, pentru mulți pacienți, doar o modalitate de a obține un bilet de trimitere către specialist. Acolo ar trebui să înceapă consultația și diagnosticul de bază. Într-o singură gardă, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, pot fi consultați aproximativ 240 de pacienți de către cinci sau șase medici. Medicina de familie este un pilon extrem de important al sistemului sanitar și al prevenției. Din punctul meu de vedere, pe acest fundament trebuie să reconstruim sistemul de sănătate românesc”, a declarat Remus Mihalcea.
Deputatul a subliniat că România dispune de medici bine pregătiți, însă prevenția și diagnosticarea timpurie trebuie să devină priorități, pentru reducerea numărului de cazuri grave și a presiunii asupra sistemului medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...

Gentea: Pitești și Șanlıurfa, unite printr-un Parc al Prieteniei, într-un loc considerat leagăn al civilizației umane!

O delegație oficială a Municipiului Pitești (condusă de primarul Cristian Gentea) a efectuat o vizită de lucru în Șanlıurfa. Anul acesta au fost semnate documentele oficiale de înfrățire, la Pitești, cu ocazia deschiderii evenimentului „Simfonia Lalelelor”, la Filarmonica Pitești. „Pitești și Șanlıurfa, unite printr-un Parc al Prieteniei, într-un loc considerat leagăn al civilizației umane! Suntem […]

Citește mai mult...

Campania ”Sănătatea nu are vârstă”, la Pitești!

Campania ”Sănătatea nu are vârstă”, la Pitești! Piteștiul a fost ieri gazdă pentru o nouă etapă a Campaniei Naționale “Sănătatea nu are vârstă”, inițiată de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, fondată și condusă de dr. Alexandra Dobre. Este a doua ediție a Campaniei care reunește reprezentanți ai instituțiilor publice și specialiști din domeniul medical […]

Citește mai mult...