Campania ”Sănătatea nu are vârstă”, la Pitești!

Campania ”Sănătatea nu are vârstă”, la Pitești!

Piteștiul a fost ieri gazdă pentru o nouă etapă a Campaniei Naționale “Sănătatea nu are vârstă”, inițiată de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, fondată și condusă de dr. Alexandra Dobre. Este a doua ediție a Campaniei care reunește reprezentanți ai instituțiilor publice și specialiști din domeniul medical și social și care aduc în atenție, într-un limbaj accesibil publicului larg, teme de interes pentru sănătatea pe termen lung.

Peste 300 de argeșeni au participat la eveniment, mesajul principal fiind acela că trebuie să avem grijă de sănătatea noastră înainte să apară problemele de orice fel, prevenția jucând un rol cheie. Informațiile corecte, controalele medicale la timp și prevenția pot face o diferență reală în viața fiecăruia dintre noi.

Temele aduse în atenție de specialiști au vizat prevenirea bolilor cardiovasculare și oncologice, importanța screeningului, vaccinarea, inclusiv a adulților și seniorilor, precum și soluțiile prin care putem menține o viață activă și o stare de sănătate cât mai bună, indiferent de vârstă.

La conferință au participat Simona Bucura Oprescu, chestor al Camerei Deputaților, președinta OFSD la nivel național, dr. Remus Mihalcea, deputat și vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, Făcăleaţă Ioana, fost prefect, prim-vicepreședinte OFSD Argeș, dr. Ștefan Costin, director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, dr. Cătălin Mircea Ușurelu, medic primar cardiolog intervenționist la Spitalul Județean de Urgență Pitești, dr. Sorina Octavia Honțaru, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Argeș, Eugeniu Toader, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, Aida Ionela Enache, director executiv al Casei Județene de Pensii Argeș, dr. Mihaela Bondoc, medic primar de medicină de familie și membru al Colegiului Medicilor Argeș, Anca Anne-Marie Stoiculescu, manager al Spitalului de Boli Cronice și Geriatrie ”Constantin Bălăceanu Stolnici” din Ștefănești, dr. Mariana Consuela Ion, medic specialist în neurologie la Spitalul de Boli Cronice și Geriatrie ”Constantin Bălăceanu Stolnici” din Ștefănești, Răzvan Gulie, director de dezvoltare și specialist în soluții auditive la Clarfon, Prof. univ. dr. Ștefan Busnatu, prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Dezbaterile au fost moderate Mihaela Bîrzilă, jurnalist Antena 3 CNN.

Informarea corectă, prevenția și accesul la servicii medicale de calitate sunt importante, deoarece sănătatea nu ține cont de #vârstă, iar preocuparea pentru aceasta trebuie să ne însoțească în fiecare etapă a vieții.

Prevenția înseamnă grijă pentru noi înșine și pentru cei dragi. Pentru că sănătatea contează la orice vârstă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ajutoare pentru încălzirea locuințelor în orașul Mioveni. Acte și condiții necesare pentru sezonul rece 2026–2027

Ajutoare pentru încălzirea locuințelor în orașul Mioveni. Acte și condiții necesare pentru sezonul rece 2026–2027 Primăria Orașului Mioveni, prin Direcția de Asistență Socială, informează cetățenii că, începând de miercuri, 21 octombrie 2026, se pot depune dosarele pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, aferente sezonului rece 2026–2027. Potrivit Legii nr. 226/2021 […]

Citește mai mult...

Avertizare privind tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false

Avertizare privind tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituției pentru a colecta ilegal date personale, fiscale și bancare. Aceste pagini de internet solicită utilizatorilor informații sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu, adresa de e-mail, […]

Citește mai mult...

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 19-24 octombrie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 19-24 octombrie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile: Prelegerea cu tema „Dreptatea, Legea și Justiția în Epoca Contemporană”, în cadrul proiectului cultural-educativ […]

Citește mai mult...