O casă din suflet pentru o familie sărmană cu patru copii

Ne pregătim cu toţii pentru cea mai frumoasă sărbătoare creştină şi cu toţii ne gândim, din confortul caselor noastre,  la cadourile de Crăciun, la mesele îmbelşugate şi la bucuri, dar uităm deseori să ne deschidem ochii şi sufletul pentru cei al căror destin i-a aruncat într-o sărăcie extremă.

 
În Mihăeşti, doi părinţi tineri se zbat în fiecare zi să pună ceva de mâncare pentru cei patru copii pe care îi au. Locuiesc toţi şase într-o singură cameră şi dacă noi ne gândim ce gadgeturi au mai apărut pe piaţa de profil, cei şase sărmani nu au nici măcar curent electric. La lumina palidă a unei lămpi, doi părinţi tineri se culcă de cele mai multe ori flămânzi pentru ca cei patru copii să aibă ceva de mâncare. Viaţa i-a îngenunchiat mult prea devreme şi i-a adus în situaţia în care singura bucurie a celor doi tineri părinţi să fie un blid cu mâncare. Secolul XXI în care trăim noi e departe de vieţile lor. Zilnic, tatăl celor patru copii se duce la muncă cu căruţa prin sat. Fiecare bănuţ e câştigat cu greu şi nu ajunge nici pentru mâncare. În urmă cu două săptămâni a apărut primul lor binefăcător, un trimis al lui Dumnezeu care le-a adus lumină în cămăruţa mică şi rece în care locuiesc cei doi tineri cu cei patru copii ai lor. Crăciunul este însă sărbătoarea magiei, a miracolelor şi ca prin miracol au mai apărut alţi oameni cu suflet care au aflat povestea acestor copii cu copii şi au decis să se implice pentru a le construi o casă.  Dumnezeu face mereu miracole, iar în preajma Crăciunului, ca printr-o magie, sufletele noastre se deschid şi pentru cei care nu au avut aceleaşi şanse, dar pentru care Dumnezeu ne răsplăteşte de fiecare dată atunci când întindem mâinile pentru a da ajutor. Haideţi să ne deschidem toţi sufletul şi să oferim un mic ajutor asociaţiei Victory Health, care s-a implicat în strângerea de fonduri pentru construirea unei case decente pentru Constantin şi familia sa.
 
 

Donează şi tu, atât cât poţi, în contul Asociaţiei Victory Health, IBAN RO50BACX0000001844248001, cont în lei şi hai să fim noi miracolul de Crăciun pentru Constantin şi familia sa !

 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești

Informare transmisă de către Distribuție Oltenia, privind programul lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii, în Pitești Serviciul de furnizare și distribuire a energiei electrice nu este în subordinea municipalității, aceasta este o modalitate de a informa publicul piteștean asupra întreruperilor programate și anunțate de către CEZ/Distribuție Oltenia pentru prevenirea eventualelor defecțiuni sau neplăceri ce pot […]

Citește mai mult...

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu

Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii […]

Citește mai mult...

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...