
Noapte critică în zona Vârfului Moldoveanu: trei intervenții Salvamont Argeș în doar trei ore
Noapte extrem de dificilă pentru salvatorii montani din Argeș. În doar trei ore, Serviciul Public Județean Salvamont Argeș a fost solicitat să intervină în trei situații de urgență, toate în zona Vârfului Moldoveanu.
Pentru gestionarea intervențiilor au fost mobilizați salvatori montani din formațiile Nucșoara, Pitești și Curtea de Argeș. Operațiunile s-au desfășurat pe parcursul nopții de luni spre marți și s-au încheiat abia marți dimineață, în jurul orei 04:45. Din fericire, toate cele trei cazuri au fost finalizate cu bine, iar turiștii au fost conduși în siguranță până la mașini.
Primul apel a fost primit la ora 20:13. Doi bărbați de aproximativ 50 de ani, plecați pe munte încă de duminică, au cerut ajutor. Unul dintre ei avea o problemă gravă la un genunchi și se putea deplasa cu foarte mare dificultate.
La ora 21:55, salvatorii au primit un al doilea apel. Trei persoane se rătăciseră după ce coborâseră prin zona Lacului Galbena. Turiștii au fost surprinși de lăsarea întunericului fără lanterne sau alte surse de lumină.
O nouă solicitare a venit la ora 22:58. Un grup de trei persoane coborâse de pe Moldoveanu prin Podul Giurgiului, însă, din cauza epuizării sau a dificultăților de orientare, nu a mai reușit să ajungă la punctul de întâlnire de pe Valea Buda.
Salvamont Argeș atrage atenția că zona Vârfului Moldoveanu este una tehnică și solicitantă, iar planificarea greșită a traseului, ignorarea oboselii și lipsa echipamentului adecvat pot transforma o drumeție într-o situație de risc major.
Salvatorii transmit un avertisment clar: lanterna frontală este echipament obligatoriu pe munte și nu poate fi înlocuită de blițul telefonului.
Respectați muntele, calculați corect timpul și nu vă depășiți limitele!



