Nicolae Georgescu: Cred că investiția în noul Stadion din Trivale va fi motorul unei schimbări extraordinare în Pitești!

Invitat la postul TV Politikia.ro, deputatul PSD de Argeș Nicolae Georgescu l-a felicitat pe primarul Cristian Gentea și întreaga administrație pentru munca pe care au depus o în ultimii 3 ani de zile pentru ca proiectul noului stadion din Trivale să prindă viață.

”A fost o muncă foarte grea, cu drumuri foarte dese la București, pentru a realiza practic unul dintre cele mai mari proiecte pe care Piteștiul le-a avut vreodată, și anume Stadionul Nicolae Dobrin. Iată, așadar, că după 3 ani de muncă și de contestări publice permanente din partea – nici nu știu cum să le se numesc: opoziție, să-i numesc răutăcioși, rău intenționați, oameni care au încercat permanent să spună că acest stadion nu se va face – iată, așadar că această epopee s-a închis ieri, în momentul în care în ședința de guvern s-a aprobat memorandumul prin care execuția stadionului intră în linie dreaptă. Iată așadar că munca unor oameni dă roade și cred eu și am mai spus-o și cu alte ocazii:Nu întâmplător Dumnezeu alege să trimită aceste mesaje în săptămâni sau zile foarte importante pentru români. Să nu uităm totuși că suntem în Săptămâna Luminată, în Săptămâna Mare, și dincolo de toate răutățile, dincolo de toate provocările din spațiul public, e bine să nu uităm acest lucru. Cred eu că această investiție care va demara în Pitești și care se va încheia peste 3 ani de zile va fi motorul unei schimbări extraordinare. Benefică în primul și în primul rând pentru piteșteni și pentru argeșeni. În general știm cu toții efectul pe care Pitești Arena l-a avut pentru tot ceea ce a însemnat mediul de afaceri din Pitești. În felul acesta reușim să punem numele și imaginea marelui Nicolae Dobrin acolo unde este locul și să dăm și un semnal extrem de important, pentru că acolo, în cadrul acelui stadion, va fi și centrul de copii și juniori”, a spus Nicolae Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...