Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, și-a publicat veniturile de la Dacia-Renault

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, și-a publicat veniturile de la Dacia-Renault

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui României, Nicușor Dan, și-a făcut publice declarațiile de avere și de interese, într-un gest pe care șeful statului îl descrie drept unul de transparență.

„În spiritul transparenței și pentru a înlătura orice speculații, am decis împreună cu Mirabela să publicăm declarațiile sale de avere și de interese”, a transmis președintele Nicușor Dan.

Publicarea documentelor are loc în contextul dezbaterii din Senat a proiectului de lege privind integritatea, care prevede extinderea obligației de depunere a declarațiilor de avere și de interese și pentru persoanele care au relații asemănătoare celor dintre soți cu demnitarii, nu doar pentru soți sau soții. Amendamentul a fost susținut în Camera Deputaților de parlamentari ai PSD și AUR.

Ce bunuri sunt declarate

Conform declarației de avere, Mirabela Grădinaru a cumpărat în anul 2021 un teren de 1.152 de metri pătrați în comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov.

Totodată, aceasta deține, prin moștenire de la părinți și bunici, șapte terenuri în satul Zăpodeni, județul Vaslui, precum și cote-părți din două locuințe situate în aceeași localitate.

La capitolul venituri, Mirabela Grădinaru a declarat un salariu anual de 158.360 de lei, obținut de la Automobile Dacia.

În declarație mai apar două autoturisme – un Renault Clio fabricat în 2016 și un Opel Vectra din 1992 –, acțiuni Renault în valoare de aproximativ 4.000 de euro, dobândite prin programul de acționariat destinat angajaților, precum și un împrumut acordat Asociației SOS Orașul, în valoare de 116.000 de lei.

De asemenea, aceasta declară două credite, cu valori de 1.760 de lei și 50.000 de lei, ambele scadente în cursul anului 2026. Nu sunt menționate bijuterii sau alte bunuri de valoare care să depășească pragul prevăzut de lege pentru declarare.

Legea integrității, în dezbaterea Senatului

Publicarea declarațiilor are loc în timp ce Senatul analizează noua Lege privind integritatea, inclusă printre jaloanele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noua formă a proiectului prevede că obligația de a depune declarații de avere și de interese se extinde și asupra partenerilor de viață ai unor înalți demnitari, inclusiv ai președintelui României, dacă aceștia au relații asemănătoare celor dintre soți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Argeș: Percheziții pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 6 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate […]

Citește mai mult...
CinemaLumina 1

Gala de premiere „ARGEȘENI DE… NOTA 10!”

Luni, 9 noiembrie 2026, ora 17.00, în Sala Costin Alexandrescu (fosta Sală Lumina) a Centrului “Doina Argeșului”, va avea loc evenimentul inițiat de Asociația Alma Venus și organizat de Asociația Junior Sport: Gala de premiere „ARGEȘENI DE… NOTA 10!” și Gala de lansare a Revistei Născut pentru Sport Argeș nr. 3. În cadrul galei vor […]

Citește mai mult...

ADI Servsal, precizări privind tarifele la gunoi

ADI Servsal, precizări privind tarifele la gunoi Locuitorii județului Argeș vor plăti mai mult pentru serviciile de salubritate începând cu luna ianuarie 2027. Potrivit unei informări publicate de ADI Servsal Argeș, impactul mediu asupra taxei achitate de cetățeni va fi de 1,63 lei pe persoană pe lună în mediul urban și de 1,05 lei în […]

Citește mai mult...