Gala de premiere „ARGEȘENI DE… NOTA 10!”

CinemaLumina 1

Luni, 9 noiembrie 2026, ora 17.00, în Sala Costin Alexandrescu (fosta Sală Lumina) a Centrului “Doina Argeșului”, va avea loc evenimentul inițiat de Asociația Alma Venus și organizat de Asociația Junior Sport: Gala de premiere „ARGEȘENI DE… NOTA 10!” și Gala de lansare a Revistei Născut pentru Sport Argeș nr. 3.

În cadrul galei vor fi premiate – primind titulatura de PATRIMONIU JUDEȚEAN – 10 personalități aflate în viață, fără a fi neapărat născute în județul Argeș, dar care au activat/activează în acest colt de țară și care, prin activitatea, rezultatele și implicarea lor, au contribuit/contribuie la dezvoltarea comunității și la promovarea imaginii județului și a României. Tot în cadrul galei vor fi premiați și 20 elevi din clasele I–VIII din unitățile de învățământ din județul Argeș, elevi care au obținut rezultate școlare foarte bune în anul școlar 2025–2026 și care se remarcă prin performanțe deosebite în activități extrașcolare.

Evenimentul face parte din proiectul „CARAVANA EDUCAȚIEI ÎN JUDEȚUL ARGEȘ – ediția a III-a – ARGEȘENI DE… NOTA 10!” – proiect cofinanțat de Consiliul Județean Argeș, inițiat de Asociația Alma Venus, organizat de Asociația Junior Sport și realizat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării (partener oficial național) și Inspectoratul Școlar Județean Argeș (partener oficial local).

Cu această ocazie, se va prezenta și calendarul activităților cuprinse în acțiunea ,,ORA DE INSPIRAȚIE”, parte tot din proiectul „CARAVANA EDUCAȚIEI ÎN JUDEȚUL ARGEȘ – ediția a III-a – ARGEȘENI DE… NOTA 10!”. Activitățile se vor desfășura în școlile argeșene, în perioada 10-20 noiembrie 2026.

CALENDAR ACȚIUNEA” ORA DE INSPIRAȚIE” DIN JUDEȚUL ARGEȘ

Marti 10 noiembrie ora 9.00/11.00/13.00

Călinești – vor fi 3 acțiuni în 3 școli:

ora 9.00 Școala Gimnazială Vrănești

ora 11.00 Școala Gimnazială Călinești Vale

ora 13.00 Școala Gimnazială Urlucea (participă și elevii de la Valea Corbului)

Miercuri 11 noiembrie ora 10.00

Școala Gimnazială MOȘOAIA

Joi 12 noiembrie ora 10.00

Poiana Lacului – stadion

Vineri 13 noiembrie ora 10.00

Școala Gimnazială „Matei Basarab” Pitești

Luni 16 noiembrie ora 10.00

Școala gimnazială „Marin Preda” Pitești

Luni 16 noiembrie ora 13.00

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești

Marti 17 noiembrie ora 10.00

Școala Gimnazială din Uda

Joi 19 noiembrie ora 10.00

Școala Gimnazială „Traian” Pitești

Vineri 20 noiembrie ora 10.00

Școala Gimnazială „Vintilă Brătianu”, structura Școala Gimnazială Nr. 1 Ștefănești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Argeș: Percheziții pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 6 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate […]

Citește mai mult...

ADI Servsal, precizări privind tarifele la gunoi

ADI Servsal, precizări privind tarifele la gunoi Locuitorii județului Argeș vor plăti mai mult pentru serviciile de salubritate începând cu luna ianuarie 2027. Potrivit unei informări publicate de ADI Servsal Argeș, impactul mediu asupra taxei achitate de cetățeni va fi de 1,63 lei pe persoană pe lună în mediul urban și de 1,05 lei în […]

Citește mai mult...

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în comuna Buzoești în data de 9 noiembrie 2026

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în comuna Buzoești în data de 9 noiembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Buzoești, în ziua de luni 09.11.2026, între orele 9 – 17, fiind afectați utilizatorii din satele Podeni, Curteanca și Buzoești. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuţia lucrărilor […]

Citește mai mult...