Mioveni: Atenție! Dosarele pentru repartizarea locuințelor în Căminul C se pot depune până la 30 mai 2025!

Mioveni: Atenție! Dosarele pentru repartizarea locuințelor în Căminul C se pot depune până la 30 mai 2025!

Primăria Orașului Mioveni reamintește persoanelor interesate că până la data de 30 mai 2025 pot fi depuse dosarele pentru repartizarea unei locuințe în Căminul C – Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni.

Până în prezent au fost înregistrate 20 de dosare.

Cererile, însoțite de documentele necesare, se depun la Registratura Primăriei.

Pot depune cereri pentru repartizarea unei locuințe familiile sau persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

Solicitantul are vârsta de până la 35 de ani, este major și are domiciliul în Mioveni de cel puțin 2 ani;

Nu deține și nu a deținut o locuință în proprietate după 1 ianuarie 1990, nu a beneficiat de sprijin de la stat pentru construirea unei locuințe;

Are venituri suficiente pentru plata chiriei și a cheltuielilor curente;

Venitul mediu net lunar pe membru de familie este sub câștigul salarial mediu net lunar pe economie;

Nu a refuzat o repartizare anterioară;

Nu are datorii la bugetul local și nu deține o altă locuință cu chirie din fondul UATO Mioveni;

Nu a fost evacuat pentru neplata chiriei/utilităților în ultimele 3 luni.

Cererile și documentele necesare se pot depune până la data de 30 mai 2025, la Registratura Primăriei Mioveni.

Acte necesare:

Copii după actele de identitate și certificatele de naștere ale membrilor familiei;

Certificat de căsătorie sau hotărâre de divorț (după caz);

Declarație notarială pe propria răspundere privind:

lipsa unei locuințe în proprietate;

veniturile declarate;

numărul de persoane în întreținere.

Copie contract de închiriere (dacă e cazul);

Certificat medical pentru persoane cu handicap sau invalizi grad I/II (dacă este cazul);

Adeverințe de venit (salariu, pensie, șomaj etc.) pe ultimele 12 luni;

Copii după actele de studii ale solicitantului;

Adeverință fiscală pentru toți membrii familiei peste 18 ani;

Adeverință de rol agricol pentru toți membrii peste 18 ani;

Anchetă socială efectuată de DAS – Primăria Mioveni;

Memoriu privind situația locativă și familială actuală;

Certificat de atestare fiscală privind taxele locale – eliberat de Primăria Mioveni;

Act de proprietate sau contract de închiriere de la adresa din buletin (copie).

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Compartimentul Fond Locativ din cadrul Primăriei Mioveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

INS: Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III

Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o scădere de 26,4% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).  Datele arată o diminuare a înmatriculărilor în mai multe categorii de vehicule destinate transportului de pasageri. În schimb, segmentul mopedelor și motocicletelor […]

Citește mai mult...

Premierul Luca Niculescu: Principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei

Prim-ministrul Luca Niculescu s-a întâlnit, astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții investitorilor străini în România. Premierul a transmis că principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei, mulțumind investitorilor pentru rolul important în dezvoltarea țării noastre. Reconstruirea încrederii, împreună cu instituțiile statului și companiile românești, este absolut necesară pentru a găsi cele mai bune soluții pentru […]

Citește mai mult...

Preșcolarii din Mioveni, întâlnire cu primarul Aurel Costache!

Primăria orașului Mioveni a primit vizita copiilor din grupa mare „Ștrumfii”, de la Grădinița cu Program Prelungit „Tic Pitic” Mioveni, în cadrul programului educațional „Școala Altfel”. Activitatea, desfășurată sub tema „Orașul meseriilor – Descoperim instituțiile comunității noastre”, le-a oferit celor mici ocazia să cunoască îndeaproape activitatea administrației locale și să înțeleagă rolul acesteia în viața […]

Citește mai mult...