Premierul Luca Niculescu: Principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei

Prim-ministrul Luca Niculescu s-a întâlnit, astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții investitorilor străini în România.

Premierul a transmis că principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei, mulțumind investitorilor pentru rolul important în dezvoltarea țării noastre. Reconstruirea încrederii, împreună cu instituțiile statului și companiile românești, este absolut necesară pentru a găsi cele mai bune soluții pentru mediul de afaceri.

„La întâlnire au participat miniștrii Finanțelor, Alexandru Nazare, Externelor, Danuț Neculăescu, Energiei, Dumitru Chisăliță, Muncii, Florin Manole, Sănătății, Alexandru Rogobete, Mediului, Natalia Intotero, și Digitalizării, Bogdan Dumitru, alături de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Oleg Ungureanu.

“Semnalul bun din aceste zile, când România a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale este confirmarea faptului că depășirea blocajului politic de la București a generat creșterea credibilității externe. Repornirea motoarelor economiei prin noi investiții poate genera noi locuri de muncă și oportunități mai ales pentru tineri”, a declarat premierul Luca Niculescu.

Guvernul României va aborda mai articulat diplomația economică și va crește eficiența în aplicarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale, alături de debirocratizare, pentru a implementa standardele economiilor dezvoltate, cât mai aproape de nevoile investitorilor. Din această perspectivă, aderarea la OCDE a fost menționată ca un obiectiv de țară esențial pentru creșterea profilului de țară și atragerea de capital. Premierul a menționat, în acest sens, dialogul foarte bun pe care l-a avut, ieri, cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann.

Pentru facilitarea dialogului cu reprezentanții investitorilor străini, care au prezentat o serie de propuneri concrete de măsuri pentru stimularea economiei, prim-ministrul Luca Niculescu i-a cerut șefului Cancelariei Prim-Ministrului să pregătească întâlniri trimestriale la care să participe reprezentanții Guvernului”, transmite Guvernul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

INS: Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III

Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o scădere de 26,4% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).  Datele arată o diminuare a înmatriculărilor în mai multe categorii de vehicule destinate transportului de pasageri. În schimb, segmentul mopedelor și motocicletelor […]

Citește mai mult...

Preșcolarii din Mioveni, întâlnire cu primarul Aurel Costache!

Primăria orașului Mioveni a primit vizita copiilor din grupa mare „Ștrumfii”, de la Grădinița cu Program Prelungit „Tic Pitic” Mioveni, în cadrul programului educațional „Școala Altfel”. Activitatea, desfășurată sub tema „Orașul meseriilor – Descoperim instituțiile comunității noastre”, le-a oferit celor mici ocazia să cunoască îndeaproape activitatea administrației locale și să înțeleagă rolul acesteia în viața […]

Citește mai mult...

„LUNA DE TEATRU” la MIOVENI continuă cu spectacolul „MAGAZINUL DE JUCĂRII”!

Centrul Cultural Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Consiliul Local Mioveni invită copiii, părinții și bunicii la o nouă întâlnire cu magia teatrului, în cadrul evenimentului „LUNA DE TEATRU”, prin spectacolul „MAGAZINUL DE JUCĂRII”, prezentat de Teatrul „Alexandru Davila” Pitești. Joi, 5 noiembrie 2026 Ora 11:00 Sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni INTRAREA LIBERĂ, în […]

Citește mai mult...