
Liderii PSD au decis să nu voteze guvernul Siegfried Mureșan
Liderii PSD au decis luni, în urma unui vot unanim în forul de conducere, să nu voteze guvernul Siegfried Mureșan. Fără voturile PSD și cele ale partidului extremist AUR, guvernul Mureșan nu are șanse matematice să treacă. Sorin Grindeanu a confirmat informația într-o declarație de presă. ”PSD votează doar un guvern din care face parte (…). PSD nu îl poate vota pe Siegfried Mureșan” , a spus șeful PSD.
Siegfried Mureșan a anunțat înainte de decizia PSD că, indiferent de hotărârea pe care o vor lua social-democrații, el va merge la votul din Parlament.



