La Rociu continuă teroarea locuitorilor de către o Asociaţie de Protecţie (chipurile) a animalelor . Instituţiile statului aşteaptă să moară oameni ca să intervină

De dinainte de Sfintele Paşti, oamenii de pe strada Brădeni din satul Rociu, comuna Rociu au intrat sub teroarea unei asociaţii de aşa zisă protecţie a animalelor, care a adus peste 100 de câini pe un teren aflat între casele oamenilor, fără să fie respectate normele legale cu privire la protecţia animalelor, care merită o viaţă bună, dar nici pe cele legate de protecţia sanitară a oamenilor şi de siguranţa lor. A fost chemată poliţia în mai multe rânduri, oamenii au făcut numeroase petiţii către instituţiile statului care sunt obligate să aibă grijă de acest fenomen. Niciuna nu s-a deranjat să discute cu ei, ca şi cum salariile lor ar pica din cer şi nu din buzunarele cetăţeanului ignorat şi umilit de ei. Nici câinii nu o duc mai bine, căci ies din curte şi îşi fac veacul pe străzile din Rociu, murdari, flămânzi şi gata să se apere de oricine trece pe stradă. Au ajuns, din cauza unor instituţii de stat ca Agenţia de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică, Poliţia Animalelor şi Poliţia Naţională, oameni şi animale să fie într-un pericol iminent. Animalele de a sfârşi pe străzi, călcate de maşini, copiii din comună sub riscul de a fi muşcaţi sau chiar mai rău de nişte câini pe seama cărora titularii acestor asociaţii de protecţie a animalelor trăiesc boiereşte. Să nu mai spunem că li se alocă şi bani publici pentru aceşti câini nepăstuiţi chiar de cei care cheltuiesc sume uriaşe în propriu beneficiu şi pe chinul oamenilor şi animalelor deopotrivă. Este incredibilă şi criminală nepăsarea celor care ar trebui să intervină , dovedind pentru a nu ştiu câta oară inutilitatea existenţei acestor instituţii.

Oamenii de pe strada Brădeni și nu numai, în vecinătatea proprietății respective trebuie să suportul mizeria și mirosul poluate masiv cu materii fecale şi urină pentru că la locul cu pricina nu există canalizare şi nici fose septice iar proprietarii respectivi nu au bunul simț de a-și amenaja ceva pentru ca rezidurile fecaloid menajere să nu mai ajungă în şanţurile publice punând sănătatea oamenilor în pericol şi poluând masiv apele şi terenurile din zonă. Situaţia în Rociu devine tot mai gravă şi facem din nou apel la instituţiile publice să ia urgent măsuri pentru a nu risca declanşarea vreunei epidemii din cauza riscului la care sunt expuşi oamenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteștiul are cel mai mare ceas floral din România!

Cristian Gentea a anunțat, pe rețelele de socializare, că Piteștiul are cel mai mare ceas floral din România. De miercuri dimineață, vă puteți potrivi ceasul după ceasul floral de pe IC Brătianu. Edilul spune că noul obiectiv este menit să devină un punct de referință pentru oraș, asemenea celebrului „La Ceas” din Trivale, loc care, […]

Citește mai mult...

Construcțiile fără autorizație ar putea intra în legalitate prin „autorizația de regularizare”

Cei care sau construit fără autorizație de construire sau fără să respecte autorizația de construire pot obține o ”autorizație de regularizare”, în condițiile stabilite de Codul Urbanismului, lege votată de Parlament și care urmează să fie promulgată de Președinte. Timp de un an de la intrarea în vigoare a Codului Urbanismului va putea fi autorizată […]

Citește mai mult...

Nicuşor Dan a promulgat legile privind criza de pe piaţa carburanţilor şi prelungirea TVA redus la locuinţe

Nicuşor Dan a promulgat legile privind criza de pe piaţa carburanţilor şi prelungirea TVA redus la locuinţe Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, marţi, că a semnat decretele de promulgare a legilor privind declararea situaţiei de criză pe piaţa produselor petroliere şi privind prelungirea termenului pentru aplicarea cotei reduse de TVA la achiziţia de locuinţe. „Am […]

Citește mai mult...