La Bascov a fost inaugurată nouă creşă

Astăzi a avut loc inaugurarea Creșei Bascov. Primarul Gheorghe Stancu, alături de președintele Consiliului Judetean Arges, Ion Mînzănă, de preşedintele Comisiei pentru Administraţie Publică şi Ameneajarea Teritoriului din Camera Depuaţilor, Simona Bucura Oprescu, de secretarul de stat Vlad Stefan Niculae, de vicepreședintele Consiliul Județean Argeș Adrian Bughiu, de inspectorul general școlar, Dumitru Tudosoiu, de șefa DSP Arges, Sorina Hontaru, de deputatul Nicolae Georgescu, de consilierii locali au inaugurat noua creșă modernă in care vor in acest moment sunt 40 de copii din localitate. Aceștia au vizitat creșa și le-au oferit celor mici daruri cu ocazia Sfântului Nicolae.

Gheorghe Stancu: Mă bucur că Primăria Bascov, ajutată de Consiliul Local, de autoritățile județene, de Ministerul Dezvoltării, a edificat această clădire. Este un obiectiv foarte necesar pentru întreaga comunitate. Am obținut finanțare de la Ministerul Dezvoltării prin PNDL II în urmă cu doi ani. Iată că după doi ani sunt alături de noi la acest moment important domnul președinte Ion Mînzînă de la Consiliul Județean Argeș, domnul ministru secretar de stat Ștefan Vlad Niculae de la Ministerul Dezvoltării, domnul vicepreședinte al CJ Argeș Adrian Bughiu, domnul Nicolae Georgescu – deputat de Argeș, domnul Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general al județului Argeș, doamna Sorina Honțaru de la Direcția de Sănătate Publică, consilieri locali. Am ales această locație nu din dorința de a fi mai aproape de grădiniță, ci pentru că nu am avut suficient teren la dispoziție. Dar tot răul e spre bine, pentru că s-a format aici un fel de campus, mai ales că peste stradă este și școala care a fost reabilitată pe fonduri europene.

Ion Mînzînă: Numai cine visează noaptea că se poate face ceva peste noapte nu știe cât efort ați depus dumneavoastră și consilierii pentru ca acest obiectiv să fie realizat! Este o muncă foarte intensă, de echipă. Dacă țara asta a dus-o rău în ultimii ani a fost și pentru că sistemul de educație a fost la pământ! Felicitări pentru această realizare și numai bine de acum înainte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni Anchetă de amploare, cu percheziții și în județul Argeș, într-un dosar de criminalitate organizată care vizează presupuse fraude vamale și spălare de bani. Procurorii DIICOT și polițiștii de la combaterea criminalității organizate au desfășurat miercuri, 14 octombrie, o operațiune în […]

Citește mai mult...

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...