Ion Mînzînă: ”Începe construcția noului pod de la Poiana Lacului”

Ion Mînzînă: ”Începe construcția noului pod de la Poiana Lacului”

Astăzi a fost semnat contractul pentru construcția noului pod de pe Podul de pe DN 67B la Poiana Lacului, o investiție mult așteptată de către locuitorii din zonă și de către șoferii care tranzitează acest drum important care leagă Piteștiul de Drăgășani și Târgu Jiu. Lucrările vor începe luni, 1 aprilie.

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, a fost astăzi împreună cu Valerică Spirea, viceprimar al comunei Poiana Lacului, și cu Eduard Dima, director general adjunct al DRDP București, dar și cu reprezentanți ai DRDP Craiova pe amplasamentul unde va fi construit podul care va traversa Valea Răchita.

“Este un moment important, pentru că după multe piedici, inclusiv procese în instanță, încep lucrările pentru acest pod nou de care aveam cu toții mare nevoie. Cetățenii din Poiana Lacului și șoferii aflați în tranzit vor beneficia în curând de un pod solid care va asigura fluența circulației. Mulțumesc Guvernului și în special ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru modul în care sprijină modernizarea și dezvoltarea infrastructurii din județul Argeș. Am găsit deschidere totală și iată că pe drumurile din Argeș sunt investiții fără precedent. Argeșenii merită să se bucure de cele mai bune condiții de transport!”, a declarat Ion Mînzînă,

”Construcția acestui nou pod este este un proiect foarte important pentru locuitorii din Poiana Lacului. Știu cât de mult înseamnă această investiție pentru consătenii mei și mă bucur că echipa din care fac parte a reușit să deblocheze lucrările. Îi mulțumesc domnului președinte Ion Mînzînă pentru toată susțiunerea. Fac parte dintr-o echipă puternică, echipă care a dovedit că este cu adevărat aproape de argeșeni și face tot ce este nevoie pentru dezvoltarea și modernizarea localităților din acest județ, inclusiv pentru locuitorii din această frumoasă localitate!”, a declarat Valerică Spirea.

”Este o investiție mult așteptată. Construcția noului pod va dura aproximativ 12 luni și ceea ce mă bucură este faptul că au început și lucrările de asfaltare pe acest drum important. Iată că se poate!”, a declarat Eduard Dima.

Podul de la Poiana Lacului care se află în administrarea CNAIR a fost distrus de inundațiile din 2014.
În paralel cu lucrările de la Poiana Lacului, CNAIR a început și lucrări de asfaltare pe segmentul Drăgășani – Târgu Jiu, un drum pe care nu s-au mai făcut reparați în ultimii 13 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...